Draghi: „Vor fi stabilite responsabilitățile Moscovei, iar crimele vor fi pedepsite”
”Vor fi stabilite responsabilitățile și infracțiunile vor fi pedepsite”, a spus prim-ministrul Mario Draghi în Senatul italian în timpul unei dezbateri dinaintea Consiliului European.
„Astăzi, depinde de noi toți să ajutăm Ucraina să renască. La Kiev, am reiterat că Italia vrea Ucraina în Uniunea Europeană și vrea Kievul ca stat candidat. Vom continua să susținem acest lucru în fiecare forum internațional și o vom face în următorul Consiliu European. Am încredere că la summit se va putea ajunge la o poziție consensuală în ceea ce privește această chestiune”, a mai precizat premierul Mario Draghi, în cadrul comunicărilor din Senat în vederea Consiliului European din 23 și 24 iunie.
„Sancțiunile funcționează, FMI se așteaptă ca acestea să afecteze economia Rusiei cu 8,5 puncte din PIB. Timpul a arătat că aceste măsuri sunt din ce în ce mai eficiente. Însă canalele noastre de dialog rămân deschise, nu vom înceta să căutăm pacea, în termenii pe care îi va alege Ucraina”, a conchis premierul Italiei, notează La Stampa.
Rezoluția majoritară a guvernului italian privind Ucraina
Italia a ajuns la un acord asupra textului rezoluției majoritare privind comunicările premierului Draghi, în vederea următorului Consiliu European. Evidentă mulțumirea premierului, potrivit căruia trebuie să „susținem puterea de cumpărare a italienilor, pregătind împreună cu toți ceilalți reconstrucției Ucrainei”. Acum este necesar „să susținem statutul de candidat al Kievului la UE, încercând să facem totul pentru a evita criza alimentară din cele mai sărace țări din lume”.
Iată ce prevede rezoluția
Cererea de încetare a focului din partea Moscovei, inițiative de detensionare militară, implicarea Camerelor și în ceea ce privește livrarea de arme. În plus, în acord se precizează că Europa trebuie să fie un jucător cheie în medierea dintre Ucraina și Rusia, și importanța găsirii unor soluții pentru un plafon european al prețului gazului.
Potrivit textului rezoluției, Parlamentul „autorizează guvernul să ceară, împreună cu partenerii săi europeni, încetarea imediată a operațiunilor de război și retragerea tuturor forțelor militare care ocupă în mod ilegal pământul ucrainean, cu inițiative multilaterale sau bilaterale utile unei de-escaladări militare, care să favorizeze o schimbare de fază a conflictului, sporind totodată eforturile diplomatice care vizează găsirea unei soluții pașnice bazate pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și a principiilor dreptului internațional”.
Implicarea Camerelor și în expedierea armelor
Un angajament pentru guvern care trebuie să „continue să garanteze, potrivit celor specificate de decretul-lege 14 din 2022, implicarea amplă a Camerelor în modul prevăzut de acesta și în ocazia celor mai importante summit-uri internaționale privind războiul din Ucraina, plus în măsurile de sprijin acordate instituțiilor ucrainene, inclusiv vânzările de arme”.
Inițiative de detensionare militară
De asemenea, documentul indică „să se ceară, împreună cu partenerii europeni, autorităților ruse încetarea imediată a operațiunilor de război și retragerea tuturor forțelor militare care ocupă ilegal pământul ucrainean, cu inițiative multilaterale sau bilaterale utile pentru o detensionare militară care să determine. o schimbare de fază a conflictului, sporind totodată eforturile diplomatice care vizează găsirea unei soluții pașnice bazate pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și a principiilor dreptului internațional”.
Europa, actor-cheie în medierea dintre Kiev și Moscova
„Așa cum s-a putut vedea în recenta călătorie la Kiev a președinților Draghi, Macron și Scholz”, Senatul angajează „guvernul să consolideze rolul Europei în cadrul multilateral” ca „jucător-cheie pentru medierea între părți, în sinergie cu alte țări deja active pe acest front și prin intermediul oricărei acțiuni diplomatice internațională și bilaterală utilă pentru încetarea focului și încheierea cu succes a unui proces de negocieri”.
Soluții pentru siguranța alimentelor
De asemenea, Senatul angajează guvernul „să definească orice soluție necesară la nivel bilateral și multilateral, începând cu ONU, UE și G7, pentru a asigura securitatea alimentară la nivel global, prin coridoare sigure și deminarea porturilor”.
Asigurarea sprijinului în cadrul Uniunii Europene și NATO
Textul rezoluției majoritare cere „acordarea de sprijin și solidaritate poporului și instituțiilor ucrainene, legitimate de art. 51 din Carta Națiunilor Unite - care instituie dreptul la autoapărare individuală și colectivă - confirmând rolul Italiei în cadrul acțiunii multilaterale, începând cu Uniunea Europeană și Alianța Atlantică, care vizează atingerea obiectivului primordial de încetare a focului și instaurarea păcii”.
Sprijinirea aderării Ucrainei, Moldovei și Georgiei la UE
Printre angajamentele asumate în Senat, guvernul este obligat să „susțină cererile de aderare la UE a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, în cadrul respectării criteriilor de la Copenhaga, și să accelereze procesul de aderare la UE a țărilor din Balcanii de Vest”.
Un plafon european al prețului gazului
De asemenea, Senatul obligă guvernul să „finalizeze inițiativele RePowerEU care realizează diversificarea surselor de energie în Europa și contracarează creșterea prețurilor la energie; în acest scop, utilizarea pentru toate țările membre a fondurilor încă disponibile în Dispozitivul de Recuperare și Reziliență, creșterea semnificativă a investițiilor în surse regenerabile, protecția coeziunii sociale în tranziția eco-durabilă și reformele pieței energetice sunt un prioritate.europeană, începând cu introducerea unui plafon la prețurile gazelor și decuplarea prețului energiei între sursele regenerabile și sursele fosile tradiționale”.
Sursa: RADOR
Comentarii