Pandemia de COVID și războiul declanșat de Moscova arată că UE a avut viziune atunci când a decis să meargă pe drumul digitalizării și al decarbonificării. Putin, în schimb, a rămas "ancorat în demonii trecutului", spune Emil Boc.

În cadrul primei conferințe naționale privind PNRR, președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc, i-a criticat pe politicienii europeni care dau vina pe Bruxelles pentru tot ce este rău. Primarul Clujului susține că a întâlnit această temă peste tot în Europa, dar în România nu e "atât de prezentă".

"Neîncrederea în instituțiile europene pornește de la această greșeală a politicienilor care spun că tot ce e rău e de la Bruxelles și, tot ce-i bun, e de la noi", a declarat marți Emil Boc, la prima ediție a "Conferinței anuale privind implementarea PNRR". 

Emil Boc a subliniat că războiul din Ucraina a arătat importanța independenței energetice a României și a Uniunii Europene, după ce pandemia de COVID a validat decizia digitalizării.

"Suntem toți în aceeași barcă și toți avem același interes comun. Uitați-vă la gândirea Comisiei Europene din 2019, (au fost) două teze mari: digitalizare și decarbonizare. A venit pandemia și ne-a ajutat digitalizarea să ne salvăm. Uitați-vă la eliminarea combustibililor fosili, a venit războiul din Ucraina și ne-a arătat cât de importantă e independența energetică a României și a Uniunii Europene. Am pornit pe acest drum în 2019 și s-a demonstrat că e corect", a declarat Boc.

El a adăugat că războiul îi obligă pe europene să se miște mai repede ca să-și câștige independența energetică și să nu mai depindă de regimuri autoritare.

"Până la urmă, astăzi, e bătălia finală în Europa între autoritarism și democrație. Rusia trebuie să sufere o înfrângere strategică, astfel încât să nu mai fie capabilă în viitor să pună în pericol suveranitatea unei alte țări. UE a înțeles asta în urmă peste 70 de ani - după cum spunea Jean Monnet  «mai bine sâ ne războim în jurul mesei, decât pe un câmp de luptă». Acest lucru nu l-a înțeles Putin care a rămas ancorat în demonii trecutului. Europa a ales o altă direcție", a subliniat fostul premier.

Pe de altă parte, el a atras atenția asupra creșterilor de prețuri pe care le suportă cetățenii.

"E adevărat, libertatea are un preț, noi am ales în 1989 Europa și libertatea. Știm ce a însemnat dominația sovietică și dictatura, noi știm mai ușor să alegem între libertate și autoritarism, dar, în același timp, trebuie să avem grijă ... să găsim un echilibru necesar pentru a nu transforma această creștere a prețurilor la energie pentru populație și pentru firme într-o frustrare colectivă europeană care să pună în pericol viitorul democratic al Europei și viitorul democrațiilor din țările noastre prin creșterea curentelor populiste și extremiste", a spus Boc.