EURACTIV Italia se lansează oficial sâmbătă 9 mai, de Ziua Europei. Inițiativa este susținută de Centrul internațional pentru guvernare europeană și globală (www.cesue.eu), în colaborare cu Corriere della Sera.

EURACTIV: Inițiativa BCE de 1.100 de miliarde de euro și derogarea de la prevederea cheie de capital privind achiziționarea de obligațiuni de stat reprezintă o plasă de protecție pentru datoria publică a Italiei. Arată aceste măsuri că suntem împreună mai puternici și că niciun stat membru nu se poate descurca singur? Ce le-ați spune celor din Italia care propun ieșirea din zona euro?

CONTE: BCE acționează nu pentru a proteja statele individuale, ci pentru a asigura stabilitatea financiară și buna funcționare a politicii monetare în zona euro. Toate statele membre profită de acțiunile sale. Prezența în sistemul euro a contribuit la protejarea economiilor noastre și la protejarea Italiei de speculațiile financiare.

Cu toate acestea, trebuie să subliniem că politica monetară este doar unul dintre stâlpii pe care ne putem baza. Uniunea monetară implică o legătură și mai strânsă între statele membre decât UE, așa că trebuie neapărat să acționăm într-o manieră coordonată, inclusiv în ceea ce privește politicile bugetare. Divergența dintre economiile naționale, care este deja ridicată, reprezintă un risc pentru funcționarea pieței comune și un risc și mai mare pentru gestionarea politicii monetare. Dacă răspunsul fiscal la pandemie nu este corect pentru toată lumea, riscăm efecte foarte periculoase. Politica monetară a dat un prim răspuns puternic. Acum, Comisia Europeană și statele membre trebuie să facă același lucru.

În timpul pandemiei, viteza instituțiilor comune, precum BCE sau Comisia Europeană, s-a evidențiat mai ales prin comparație cu instituțiile interguvernamentale, care sunt paralizate de veto-urile unor state membre. Este Italia de acord cu propunerea Comisiei de a renunța la unanimitate în favoarea majorității calificate în domeniul impozitării și politicii externe?

Nevoia de a reflecta asupra modalităților de eficientizare a procesului decizional al Consiliului a fost resimțită, în Italia și în alte părți, chiar înainte de pandemie, de exemplu în contextul pregătirilor pentru Conferința pentru viitorul Europei. Criza cauzată de COVID-19 a arătat însă și mai clar cât este de necesar un răspuns al Consiliului rapid și eficient la provocările care lovesc chiar în inima continentului nostru. În același timp, trebuie să subliniez că, până acum, Consiliul European a ajuns, cu un efort politic considerabil, la un compromis asupra unui obiectiv precum Fondul de relansare care, dintr-o promisiune, a devenit un plan a cărui necesitate și urgență au fost recunoscut de liderii europeni.

Guvernele naționale s-au împotmolit când a venit vorba de Planul de relansare și au cerut Comisiei să îl întocmească. La ce vă așteptați? Care ar trebui să fie relația dintre Plan și bugetul UE? Cât de mare consideră Italia că trebuie să fie acest buget? Și cum ar trebui finanțat?

Aș spune că este un succes că discutăm despre cum să finanțăm în comun așa-numitul Plan de relansare. Înainte de a cere să fie pus pe masă, nici măcar nu s-a discutat despre un asemenea program. Dacă nu ar fi fost un pas care întâlnește rezistență din partea unor țări, presiunea puternică pe care Italia - împreună cu alte state membre - a exercitat-o ​​în cadrul Eurogrupului și Consiliului European nu ar fi fost necesară. Desigur, există opinii diferite la nivelul UE. Dar Consiliul European din 23 aprilie a acordat în unanimitate un mandat clar Comisiei de a prezenta o propunere concretă pentru un plan european ambițios de redresare economică, subliniind necesitatea și urgența acestuia.

Așteptăm propunerea Comisiei Europene în câteva zile. Fondurile vor fi probabil complet operaționale și gestionate în cadrul bugetului european, dar poziția Italiei este clară: programul trebuie să fie ambițios în privința resurselor colectate de pe piețele financiare, trebuie să finanțeze în primul rând sectoarele și țările cele mai afectate de pandemie, trebuie să prevadă disponibilitatea unei părți din fonduri înainte de ianuarie 2021 (așa-numita devansare). În ceea ce privește aceste aspecte, poziția italiană coincide cu cea a multor state membre.

Statele membre se ceartă cu privire la modul de finanțare a unui plan de încă 1-1,5 miliarde de euro. Cum ați trăit personal confruntările cu Rutte la Consiliul European? Italia cere eurobonduri: ce instituție ar trebui să le emită, în ce plafon și cu ce garanții și resurse? Cum ar trebui cheltuite fondurile și cine ar trebui să le gestioneze ? 

Considerăm că Europa se află într-un moment istoric și că o decizie ambițioasă și curajoasă nu este doar oportună, ci și necesară astăzi. Și nu spun asta din punctul de vedere al Italiei, o spun și din punctul de vedere al Uniunii. Economiile noastre sunt strâns legate. Dezacordul meu cu Rutte se bazează pe convingerea mea că nu putem reacționa la această criză cu măsurile din 2010. Acum este o chestiune de a privi în viitor și de a nu repeta greșelile din trecut. Există mai multe ipoteze tehnice în discuție. Indiferent de soluția care va fi aleasă în cele din urmă, există o serie de cerințe fixe pentru noi: finanțarea trebuie furnizată pe termen lung, astfel încât greutatea efortului fiscal excepțional, dar temporar, asumat acum de statele membre să poată fi distribuit în timp; resursele trebuie să fie acordate în primul rând statelor cele mai afectate și trebuie să includă o proporție foarte semnificativă de subvenții, deși nu trebuie excluse împrumuturile; statele trebuie să fie responsabile pentru repartizarea fondurilor, dar într-un cadru legislativ comun.

UE a aprobat un pachet de 540 de miliarde de euro, în instrumente vechi și noi. Dacă condiționalitățile noii linii de credit din Mecanismul European de Stabilitate (MES) vor acoperi utilizarea fondurilor doar împotriva pandemiei, iar dobânzile vor fi la rate mai mici decât cele pe care le plătește Italia pe piețe, intenționează guvernul să renunțe la acest instrument? 

Pachetul care include finanțări de la Banca Europeană de Investiții (BEI), SURE și MES este un pas important către împărțirea costurilor pandemiei între țările UE și către o strategie comună de revenire. Cu toate acestea, este insuficient. Întărirea garanțiilor BEI și introducerea SURE - un sistem european de asigurări pentru șomaj - propus și susținut de Italia în trecut, sunt decizii pe care le susținem cu tărie. În ceea ce privește liniile de credit MES, așa cum am spus în mod repetat, rămânem precauți. Instrumentul a fost proiectat pentru șocuri asimetrice și este pus într-un cadru de reguli care reflectă această origine. Eurogrupul a clarificat că regimul de supraveghere asociat în mod normal cu liniile de credit ESM nu va fi aplicat acestor noi linii de credit. În orice caz, va fi decizia Parlamentului italian dacă va fi în interesul Italiei să activeze acest instrument.

Italia a fost prima țară UE afectată de pandemie. Însă altele au fost mai rapide în privința furnizării de lichidități companiilor și cetățenilor. Ce face guvernul pentru a accelera procesul? Noul pod din Genova a fost construit cu derogare de la Codul Achizițiilor, folosind doar standardele europene. Ar putea fi generalizată această opțiune pentru a încuraja relansarea economică?

Guvernul dorește să răspundă provocării simplificării administrative și reducerii cerințelor birocratice. Din acest motiv, încă din viitorul act normativ pentru susținerea economiei deja în următorul decret de lege privind sprijinul acordat economiei, vom introduce un mecanism simplificat pentru acordarea de derogări la fondul de șomaj, esențial pentru importante categorii de lucrători. Dar, în general, lucrăm la un pachet curajos de intervenții pentru a reduce timpul necesar realizării lucrărilor publice, în special a lucrărilor de infrastructură, și pentru a reduce birocrația. Acesta este primul pas într-un proces de reformă mai larg, dar de durată. Din acest motiv, ne gândim ca, măcar pentru un eșantion specific de lucrări, să folosim proceduri de autorizare simplificate, fără ca acest lucru să conducă la controale mai stricte.

Macron propune o Europă „suverană”, în special în domeniul economiei. Pentru Germania, aceasta necesită lansarea simultană a uniunii politice, adică o cale spre europenizarea forței de disuasiune și a locului Franței în Consiliul de Securitate al ONU. Care este poziția Italiei? 

Cred că o criză precum cea a COVID-19 necesită o actualizare a termenilor dezbaterii între statele membre privind tipul de Uniune care permite păstrarea pilonilor, cum ar fi piața unică și Schengen, și principii fundamentale, precum solidaritatea. Ne găsim, în esență, în situația de a fi nevoie și să protejăm principiile și pilonii Uniunii Europene așa cum o cunoaștem de zeci de ani, dar și să remarcăm că, fără o mai mare integrare, Uniunea Europeană riscă să nu rămână competitivă și rezistentă pe piața globală. Aș adăuga că acestea sunt probleme care necesită o contribuție din partea tuturor statelor membre și că această criză confirmă faptul că nu mai pot fi amânate în numele unei abordări „minimaliste” în Europa.

9 mai este Ziua Europei, deoarece în 1950 Schuman a propus prima Comunitate „ca un prim pas către o Federație Europeană”. După 70 de ani, unde suntem? Conferința privind Viitorul Europei mai are sens sau ar fi mai bine să lansăm imediat o convenție pentru reforma tratatelor? Ce reforme ar dori să vadă Italia pentru a da răspunsuri concrete cetățenilor săi?

Italia a solicitat o Conferință privind Viitorul Europei, deschisă unei consultări eficiente a cetățenilor europeni și a parlamentelor, inclusiv a parlamentelor naționale și a unei dezbateri privind îmbunătățirea și simplificarea procesului de luare a deciziilor în cadrul UE și asupra priorităților pentru UE în următorii ani, cum ar fi Pactul ecologic european, finalizarea Uniunii Economice și Monetare, administrarea migrației.

Această criză provocă Europa și pe noi toți ca, în primul rând, să contracarăm în timp util și eficient toate consecințele economice și sociale negative care apar. Reflectând asupra viitorului Europei, ar fi bine dacă ar fi să țesem imediat o perspectivă reformistă atât asupra politicilor, cât și a proceselor de luare a deciziilor.

În ceea ce privește primele, este esențial ca UE să se concentreze asupra priorităților centrale pentru generațiile viitoare: mă gândesc la Pactul ecologic european; politici economice orientate cu adevărat către o creștere durabilă și incluzivă; finalizarea Uniunii Economice și Monetare, țintind un echilibru complet între responsabilitate și solidaritate, de exemplu în ceea ce privește stabilizarea macroeconomică și politicile fiscale; guvernarea pe mai multe niveluri a fluxurilor de migrație.

Referitor la procesul de adoptare a deciziilor, este esențial să se asigure o putere eficientă de inițiativă legislativă pentru Parlamentul European, având de asemenea în vedere responsabilizarea în raport cu instituțiile și cetățenii. Nu este mai puțin important să facem progrese în ceea ce privește opțiunile existente pentru simplificarea deciziilor Consiliului și asupra formelor de implicare a cetățenilor cu transparență deplină în elaborarea politicilor, un obiectiv fundamental, în special pentru tinerii de pe continentul nostru.