Europarlamentarul Eugen Tomac a propus crearea unui mini-Schengen, mai exact România, Bulgaria și Grecia să desființeze frontierele dintre ele.

„Cred că imediat după decizia Consiliului JAI de anul trecut, decizia nedreaptă prin care ne-a fost respinsă intrarea din cauza Austriei și Olandei, prima persoană care a venit cu acest scenariu a fost colegul meu dl eurodeputat Marian-Jea Marinescu, care a spus că cele două guverne pot face foarte ușor notifica Comisia Europeană și desființa frontierele între statele noastre. Cred că e o măsură corectă pe care trebuie s-o aplicăm imediat. Aș merge mult mai departe, aș propune ca România, Bulgaria și Grecia să desființeze frontierele între ele pentru că nimeni nu ne poate îngrădi acest drept, trebue doar notificată Comisia. Cred că acest demers pe care-l susțin și colegii din Bulgaria trebuie implementat imediat”, a spus, la B1TV, Eugen Tomac.

„E clar că avem parte de un abuz de putere din partea guvernului de la Viena, că în UE sunt 25 de guverne care spun că România și Bulgaria merită în Schengen, îndeplinesc criteriile, Comisia Europeană e cea care validează dacă îndeplinești criteriile sau nu și Comisia ne susține inclusiv în procesul pe care l-am deschis la CJUE. Comisia susține acest demers printr-o notă oficială transmisă către instanță, deci din acest punct de vedere cred că e absolut necesar să depășim această stare de neputință și să acționăm în limitele în care putem opera. Asta înseamnă să desființăm frontiera cu Bulgaria și aș merge mult mai departe, inclusiv Grecia, că românii circulă mult pe această rută”, a mai afirmat președintele PMP.

Întrebat cum evaluează vizita ministrului de Interne, Cătălin Predoi, la Viena, liderul PMP a răspuns: „Cred că aceste contacte sunt importante, dar nuanțele sunt extrem de importante, în contextul în care discutăm de o abordare absolut de neexplicat a Austriei. Acești oameni mint la un nivel nemainîntâlnit în Europa pentru că spun că sunt împotriva extinderi Schengen că nu funcționează, dar exact în ședința în care au votat împotriva României au susținut extinderea Schengen pentru un stat care a aplicat în 2021. Croația a aplicat mult mai târziu decât noi”.

„E un abuz de putere și Guvernul României are obligația politică și de stat să nu mai caute soluții pe care nu le poate primi de la Viena și să acționeze în interesul a 20 milioane de români și să intervină rapid în procesul deschis la CJUE”, a mai declarat Eugen Tomac, pentru B1 TV.