Eurodeputatul Nicu Ștefănuță: România are nevoie de un minister al locuințelor, pe model european
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE), a participat marți la audierea Comisarului desemnat pentru Energie și Locuințe, Dan Jorgensen, unde a vorbit despre un minister special dedicat problemei locuințelor.
Nicu Ștefănuță își dorește ca noua Comisie Europeană să lupte mai mult pentru locuințe accesibile pentru toți europenii și ca România să aibă un minister special dedicat problemei locuințelor.
Pentru prima dată în istorie, Uniunea Europeană va avea un Comisar responsabil pentru locuințe. În timpul audierii de confirmare din Parlamentul European, comisarul desemnat, Dan Jorgensen, a menționat nevoia ca Uniunea Europeană să investească mai mult în locuințe accesibile, sustenabile și decente. Comisia are în pregătire primul Plan European pentru locuințe accesibile, care va viza, printre altele, strategii pentru construcția de noi locuințe, costuri mai accesibile și ajutor pentru grupurile vulnerabile.
Concret, se vor dubla fondurile de coeziune pentru locuințe, ceea ce înseamnă că programele operaționale vor include bani și pentru locuințe. Regulile de ajutor de stat vor fi revizuite, pentru ca niciun guvern să nu spună că nu poate interveni pentru construcția de locuințe sociale.
"Mă bucur că noua Comisie vine cu soluții concrete pentru ca europenii să aibă acces la locuințe accesibile. Pe model european, cred că e momentul ca România să aibă un minister special dedicat locuințelor care să se asigure că banii pe care îi primește România de la Uniunea Europeană, prin PNRR sau fonduri operaționale ajung la tineri. Tinerii, bătrânii cu venituri mici sau fără pensii, mamele singure și alți români din categorii vulnerabile au nevoie de o casă a lor, o casă pe care astăzi nu și-o permit din cauza accesului greoi la credite, a dobânzilor extrem de mari, a speculațiilor imobiliare și a lipsei completă a locuințelor sociale", declară Nicu Ștefănuță.
În materie de energie, comisarul desemnat Jorgensen a declarat că prioritatea sa principală va fi scăderea prețurilor la energie în Europa. Jorgensen a menționat, de asemenea, necesitatea ca Uniunea Europeană să investească mai mult în reducerea dependenței de combustibili fosili (inclusiv independența totală față de gazul rusesc) și în investiții în energie curată, precum cea eoliană, solară și cea bazată pe hidrogen. Nicio finanțare publică nu va merge către energia nucleară. Un alt punct important pe agenda Comisarului Jorgensen va fi eficiența energetică a locuințelor.
La finalul audierii, Dan Jogensen a primit confirmarea Comisiei ITRE și a Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) pentru mandatul de Comisar European pentru Energie și Locuințe.
Comentarii