Donald Trump își dorește cea mai mare insulă din lume „din motive de securitate”, după cum spune el, și este pregătit să o „achiziționeze”, având la dispoziție o serie de opțiuni care includ incursiune militară, anexarea directă și chiar „cumpărarea” acesteia. De cealaltă parte se află Danemarca, țara de care depinde teritoriul, și UE, care acum vede acest lucru ca pe un atac direct din partea a celui care i-a fost până de curând principalul aliat. 

„Președintele și echipa sa discută o serie de opțiuni pentru a atinge acest obiectiv important de politică externă și, bineînțeles, utilizarea armatei americane este întotdeauna o opțiune la dispoziția comandantului suprem”, a explicat Casa Albă într-un comunicat.

Primul pas făcut de europeni a fost cel obișnuit: emiterea unor declarații. Danemarca, Franța, Spania, Germania, Italia, Polonia și Regatul Unit au semnat una care sublinia clar situația în fața „amenințării” din partea Statelor Unite. „Groenlanda aparține poporului său. Este la latitudinea Danemarcei și Groenlandei, și numai a lor, să decidă asupra chestiunilor care afectează Danemarca și Groenlanda”, au declarat acești parteneri, într-un mesaj care include nu doar membrii UE, ci și poziția Londrei. Aceasta este și poziția împărtășită de Norvegia și Islanda, care nu fac parte din UE, dar consideră Groenlanda o caracteristică geografică cheie a regiunii lor.

În plus, Franța a lansat un plan, pe care îl va împărtăși cu partenerii săi europeni, care prezintă potențialul răspuns al UE în cazul unui conflict cu Statele Unite. „Dorim să acționăm, dar dorim să oferim un răspuns comun cu partenerii noștri europeni. Orice formă de intimidare, indiferent de originea sa, este abordată și pregătim un răspuns”, a comentat ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, fără a oferi detalii suplimentare.

Cu toate acestea, întrebarea rămâne: ce s-ar întâmpla dacă SUA ar ataca Groenlanda cu armata sa? Ce ar face UE? În principiu, ar putea invoca articolul 42.7 din Tratat, care obligă UE să ofere asistență militară unui stat membru, în acest caz Danemarcei. Bruxelles-ul insistă că acest lucru este „posibil din punct de vedere legal”. Cu toate acestea, ar putea fi luate și alte măsuri, cum ar fi sancțiuni sau taxe vamale, potrivit unor experți consultați de „20minutos”. Dar problema este complexă: în 1985, Groenlanda a votat într-un referendum să nu adere la UE, dar, în calitate de teritoriu autonom dependent de Danemarca, statului membru i s-ar acorda asistență. Experții subliniază că, în orice caz, acesta este un scenariu neexplorat și, prin urmare, Uniunea ar intra pe un teritoriu necunoscut.

„Consensul academic s-a îndreptat către ideea că articolul menționat anterior se aplică în cazul Groenlandei”, declară pentru această publicație Guillermo Iñiguez, doctor în drept european, deși clarifică faptul că este o problemă care „nu a fost niciodată prea clară”, deoarece, în realitate, apărarea reciprocă nu a fost niciodată aplicabilă teritoriilor considerate „tehnic” de peste mări, așa cum s-ar întâmpla în cazul Insulelor Feroe.

În plus, aceștia adaugă un factor important: Danemarca este membră NATO - și, prin urmare, la fel este și Groenlanda - ceea ce înseamnă că o confruntare militară cu SUA, de asemenea aliată, ar lăsa organizația fără spațiu de manevră. NATO nu intervine ca atare în aceste cazuri și, de fapt, articolul 1 din Tratatul său obligă membrii să își rezolve disputele prin mijloace pașnice și să se abțină de la utilizarea forței; un exemplu recent în acest sens îl reprezintă tensiunile dintre Turcia și Grecia.

UE ar avea mai multe opțiuni pe masă. Cu toate acestea, spre deosebire de articolul 5 al NATO, articolul 42.7 nu impune automat un răspuns militar, deoarece fiecare stat membru decide liber forma sprijinului său, care poate fi militar, logistic, de informații sau de altă natură. În paralel, UE ar emite o condamnare formală prin intermediul Consiliului European și al Parlamentului European și ar putea proceda la suspendarea sau înghețarea cooperării politice cu Statele Unite. Soluția cea mai logică, subliniază experții, ar implica o întărire militară a Danemarcei în regiune, cu sprijinul unor parteneri din UE, dar mai ales prin negocieri diplomatice care să permită SUA să mențină o prezență în zonă fără escaladarea tensiunilor.

Surse juridice consultate de această publicație văd sancțiunile ca pe o opțiune posibilă, dar complexă: ele spun că ar reprezenta un alt tip de escaladare, cu măsuri restrictive împotriva unei țări - sau a unor cetățeni americani - care are de asemenea o gamă semnificativă de opțiuni coercitive (cum ar fi tarifele). În plus, SUA au devenit principalul furnizor de gaze naturale lichefiate (GNL) către UE, reprezentând 57% din aprovizionare, conform datelor ICIS. Acest „război diplomatic”, care ar putea duce chiar și la retragerea ambasadorilor, ar putea fi de asemenea contraproductiv pentru Uniunea Europeană, subliniază ele. I-ar oferi lui Donald Trump o scuză pentru a se confrunta direct cu blocul comunitar.

Aceste planuri ale lui Trump privind insula nu sunt noi, deoarece acesta a avertizat deja în 2019 și 2021 că reprezintă o opțiune. De fapt, Groenlanda este un punct cheie pentru viitorul geopolitic și are deja o prezență nu doar din partea UE și a SUA, ci și a Chinei. Arctica este viitorul. Groenlanda deține unul dintre cele mai mari zăcăminte de elemente din pământuri rare din lume. Acestea sunt esențiale în producția de baterii pentru mașini electrice, computere, ecrane, televizoare și telefoane mobile. Cu alte cuvinte, un sector crucial, în cele din urmă, și pentru autonomia strategică a Uniunii Europene.

Și aici se află cheia: SUA vorbesc despre „securitate”, dar asta înseamnă de fapt „resurse”. Trump a exprimat această idee în cuvinte: „Groenlanda este plină de nave rusești și chinezești peste tot”, a spus el și a criticat în glumă Copenhaga pentru consolidarea securității insulei, ceea ce înseamnă „adăugarea unei noi sănii”. Această batjocură a nemulțumit și guvernul lui Mette Frederiksen, care a solicitat deja o întâlnire la nivel de miniștri europeni de Externe cu secretarul de stat american Marco Rubio.

De fapt, toate acestea fac parte dintr-o „bătălie” pentru Arctica, unde converg SUA, Rusia, China și UE. UE și-a început de asemenea desfășurarea diplomatică acolo, deoarece este o regiune foarte bogată în metale rare, cruciale pentru dezvoltarea tehnologică și un punct cheie pentru Bruxelles în strategia sa pe termen mediu și lung de a deveni mai autosuficientă în acest domeniu. Groenlanda ocupă de asemenea o poziție geografică decisivă. Se află în Atlanticul de Nord, între Europa și America de Nord, vizavi de Golful Baffin, în fața Canadei. Este cea mai mare insulă din emisfera nordică, iar 85% din cei 2,1 milioane de kilometri pătrați ai săi sunt acoperiți de gheață. Populația sa abia ajunge la 60.000 de locuitori, concentrată pe coasta de sud. Aproximativ 88% dintre aceștia sunt inuiți.

Sub gheață se află comori imense. Groenlanda are zăcăminte de rubin, care sunt exploatate din 2007, și rezerve mari de fier, aluminiu, nichel, platină, tungsten, titan, cupru și uraniu, toate încă neextrase. În 2021, guvernul groenlandez a adoptat o lege care interzice exploatarea uraniului.

Și pe lângă toate acestea, elemente de pământuri rare. Insula arctică este considerată cel mai mare zăcământ de elemente de pământuri rare din lume. Acestea sunt utilizate în telefoanele mobile, vehiculele electrice și alte produse electronice de larg consum, dar și în bombe și alte arme. În prezent, China este unul dintre principalii furnizori ai acestor minerale. Sunt multe de extras și, din cauza încălzirii globale, va fi mai ușor să se facă acest lucru. Schimbările climatice ar putea expune (și face accesibile) o bună parte din aceste resurse naturale enorme. În plus, topirea gheții ar putea deschide noi căi navigabile în regiunea arctică: acestea sunt căile navigabile pe care Donald Trump dorește să le exploreze; motivele de securitate sunt motive comerciale, iar UE este în curs de a înțelege acest lucru.

Sursa: Rador Radio România