Comisia Europeană a dat undă verde comercializării larvelor de gândac de bălegar (Alphitobius diaperinus), relatează 20minutos.es

Decizia vine după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a adăugat acest tip de insectă pe lista celor potrivite pentru comercializare și consum uman. 

Această insectă devine a patra al cărei consum este permis de Uniunea Europeană, de când această listă a început să fie reglementată în 2018, și este sigură în condițiile de utilizare propuse, după cum afirmă Organizația Consumatorilor și Utilizatorilor (OCU). Chiar și așa, autoritățile avertizează că poate provoca reacții alergice la cei care au intoleranță la crustacee.

În iulie 2022, EFSA a emis o evaluare pozitivă cu privire la larvele de gândaci. S-a evaluat siguranța consumului de preparate congelate și liofilizate ale acestei insecte. Pot fi gătite întregi sau sub formă de pudră sau făină. Pot fi adăugate ca ingredient în diverse produse alimentare, cum ar fi batoane de cereale, paste, analogi de carne și produse de panificație.

Abia în luna ianuarie a fost autorizată comercializarea larvei gândacului de bălegar în Uniunea Europeană. În Spania, pe lângă aceasta, celelalte insecte permise sunt viermele de făină (Tenebrio molitor), lăcusta migratoare (Locusta migratoria) și greierul domestic (Acheta domesticus), fie sub formă congelată, uscată sau pudră.

Acesta din urmă, care a fost autorizat în primele zile ale anului 2023, poate fi folosit pentru produse precum pâine și chifle multicereale, biscuiți și grisine, batoane de cereale, paste, sosuri sau pizza, potrivit datelor colectate de Asociația Consumatorilor - FACUA.

sursa: RADOR