Politicienii prezenți la sesiunea ”În campanie pentru UE” din cadrul Eurosfat2019 au fost rugați să participanți să vorbească despre măsurile pe care le propun pentru a-i determina pe tineri să voteze la alegerile europarlamentare din mai.

Fostul premierul Victor Ponta (Pro România), care deschide lista partidului pentru europarlamentare, dar nu se va duce în Parlamentul European, a explicat că principalele subiecte pentru a-i convinge pe oameni și tineri să vină la vot sunt subiectele de politică internă, nu doar în Rom, ci și în Franța, Germania sau alte țări.

Ponta a mai spus că printre ”temele bruxelleze” care au rezonanță pentru tineri sunt fondurile.

Eugen Tomac, aflat pe poziția a doua a PMP, a precizat că formațiunea din care face parte propune pe locurile eligibile 2 și 3 oameni care vin din generația tânără de politicieni: el și Ioana Constantin (27 de ani), fost președinte al M10.

 

”Europa are nevoie la Bruxelles de politicieni responsabili care luptă pentru integrare, pentru că populismul reprezintă o amenințare reală la adresa UE. Tinerii trebuie să se implice, e singura soluție pentru a reconecta cetățenii cu Europa. Altfel decid baronii, politicienii cu agenda ascunsă”,

a declarat Tomac, adăugând că nivelul de prosperitate s-a dezvoltat fără precedent de când România a aderat la UE și acest lucru trebuie apărat. 

Dacian Cioloș, primul pe lista Alianței 2020 USR Plus, a precizat că tinerii sunt cei care profită, conștient sau nu, cel mai mult de UE.

Alianța are în programul pentru europarlamentare două propuneri pentru tineri.

Prima se referă la posibilitatea de a continua să studieze în UE, nu doar la nivel universitar, dar și la nivel liceal. Cele două partide propun ca perioada de studii la un liceu din Uniune să fie recunoscută în România.

Cea de-a doua propunere vizează crearea de locuri de muncă pentru tineri, folosind fonduri europene, dar și investiții private.

Tudor-Tim Ionescu, al 10-lea pe lista ALDE, a susținut că din cei 43 de candidați pentru europarlamentare, 23 sunt tineri. Întrebat câți sunt pe locuri eligibile, Ionescu a evitat să răspundă. Totodată, el a spus că știe care sunt problemele tinerilor, dar n-a menționat niciuna.

Siegfried Mureșan, locul 3 pe lista PNL,  a apreciat că politicienii trebuie să meargă la tineri și să discute despre temele de interes pentru ei.

 

Trebuie ”să le spunem foarte clar următorul lucru: că politicienii ascultă categoriile de vârstă și categoriile sociale care merg la vot, iar, dacă voi, tinerii, nu mergeți la vot, și vârstnicii și pensionarii merg la vot, evident că politicienii vor fi mai preocupați de creșterea pensiei decât de creșterea unei burse pentru studenti, de aceea primul lucru e să spuneți: «vrem și noi ceva»”,

a declarat Mureșan.

Eurodeputații PNL își propun ca în următorii ani să crească numărul de burse Erasmus pentru români - de la 8.000, câte au fost anul trecut la 20.000 pe an - și să obțină acordarea unei finanțări nerambursabile de 100.000 de euro pentru fiecare tânăr care vrea să înființeze o fermă.