Lucrurile au început să meargă greu în 2010, cu criza datoriilor suverane. În ultimul deceniu UE a mers practic din criză în criză, depășindu-le cu succes pe toate, inclusiv mama tuturor crizelor europene - Brexit. Însă provocarea care se întrevede acum, forțată de agresiunea imperialistă a Rusiei, este de o cu totul altă dimensiune.

Nimeni nu știe ce va însemna primirea în UE a Ucrainei, o țară cu 35 de milioane de locuitori devastată de un război brutal. Este un demers fără precedent care, dacă va fi dus la capăt, va transforma profund blocul. Este un moment de răscruce pentru Europa. Dar oare încotro o va apuca?Nici măcar un singur lider UE nu mai îndrăznește acum să ia cuvântul contra extinderii cu Ucraina și Moldova. Poate de frica obiceiului foarte eficient al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a-i numi și a-i face de rușine pe războinici codași ai Europei. Sau poate din admirație pentru energia cu care s-a mișcat Kievul, împins de la spate și de ONG-urile țării, pentru a îndeplini condițiile stabilite de Comisia Europeană în vederea acordării statutului de candidat la aderare.

Pentru ucraineni, perspectiva aderării la UE a devenit luminița de la capătul tunelului - o chestiune de supraviețuire. Nu îți poți permite să-i iei această speranță unui popor care luptă cu curaj un război și concomitent îți apără și ție valorile.

Obiectivul extinderii a fost aprobat de cele 27 de state membre în iunie 2022. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei, a fost o forță motrice în această privință, declarând imediat după începerea războiului: „Ucraina este unul dintre noi și o vrem în UE”.

Dar când vine vorba de stabilit cum și când, opiniile diferă de la vest la est și de la nord la sud. Iar amploarea chestiunilor ridicate de perspectiva aderării Ucrainei și Moldovei e amețitoare.

În primul rând: cât de mare ar trebui să fie extinderea? Dacă UE chiar e serioasă în privința primirii Ucrainei și Moldovei, își permite ea să lase țările din Balcanii Occidentali să lâncezească în continuare în sala de așteptare?Extinderea ține totodată și de securitate și de eliminarea zonelor gri dintre spațiul UE/NATO și Rusia, zone care s-au dovedit a fi foarte fertile pentru influența Moscovei și Beijingului. Logica arată că amânarea includerii statelor balcanice le va face și mai vulnerabile. Apoi mai e și problema Georgiei - cu care numărul potențial al membrilor ar crește de la 27 la 36.

Aici urmează partea cu adevărat dificilă. Dacă vă place această UE cu 27 de membri având drept de veto, confuză și lentă, vă va plăcea la nebunie o grupare disfuncțională și haotică de 36 de membri.

Aceasta e cea mai mare teamă a Franței și Germaniei: diluarea proiectului european până va ajunge doar un grup disparat de țări, fiecare luptând pentru propriu-i interes. Țelul statelor membre fondatoare rămâne în continuare o „uniune mereu mai strânsă”, iar ele se așteaptă ca noii veniți să contribuie la această construcție. Din perspectiva Franței, unicul mod de a evita paralizia după extindere este reforma sistemului de guvernare. Cancelarul german Olaf Scholz pledează pentru trecerea de la votul unanim la votul majoritar în cazul politicii externe și al fiscalității. Ceea ce ar însemna sfârșitul guvernării prin consens. Berlinul a reușit să convingă și Parisul și încă o mână de capitale să-i susțină propunerea.

Nu există „absolut nici o cale pe care UE să obțină un consens privind renunțarea la unanimitate”, mi-a spus un demnitar dintr-o țară baltică. Polonia are aceeași poziție. Confruntarea va veni în octombrie, când Comisia își va prezenta raportul privind implementarea recomandărilor UE de către Ucraina. Pe baza acelui raport statele UE vor decide dacă încep sau nu negocierile de aderare cu Ucraina.

Și rămân încă multe divergențe de rezolvat. Reacția rapidă a câtorva state central-europene, în primul rând Polonia, la impactul negativ asupra economiei lor al exporturilor de cereale ucrainene nu este decât un mic indiciu cu privire la ce va urma: nu vor fi discuții deloc ușoare, nici măcar cu cei mai îndârjiți susținători ai Kievului. Și totuși, eșecul nu se află printre opțiuni. Nu numai că el ar avea consecințe tragice pentru Ucraina, dar ar văduvi UE de cel mai formidabil instrument strategic pe care îl deține - negocierile de accedere.

Între timp, o tendință nouă și remarcabilă e deja limpede: războiul Rusiei din Ucraina le-a conferit țărilor post-comuniste o voce mai puternică în cadrul UE. Pentru unii dintre liderii lor tineri viziunea inițială a Europei regăsită la membrii fondatori aparține unei alte ere. Acum ele sunt proprietari ai proiectului european în aceeași măsură în care sunt și membrii fondatori. Și intenționează să-l modeleze la fel de mult ca ei.

sursa: RADOR