Franța va susține candidatul cu cele mai multe voturi în PE, Laura Codruța Kovesi, pentru funcția de șef al Parchetului Uniunii Europene, afirmă surse oficiale franceze și române citate de cotidianul Financial Times, potrivit HotNews.ro

Este pentru prima oară când se alege conducerea acestei instituții, Parchetul European. Procesul de selecție a candidatului a început înainte de alegerile europarlamentare din 26 mai.Inițial, Jean-François Bohnert din Franţa, Laura Codruţa Kövesi din România şi Andres Ritter din Germania au fost audiați în comisiile specializate ale Parlamentului European. Candidații s-au prezentat apoi în plen, ulterior s-a trecut la vot, în urma căruia, candidatul român, Laura Codruța Kovesi, a fost propunerea Parlamentului European pentru această funcție.

Românca obținuse anterior și punctajul maxim la evaluarea tehnică.

Ulterior, candidatul francez, Jean-François Bohnert, a devenit favorit pentru preluarea parchetului francez (echivalentul DNA românesc), moment în care șansele Laurei Kovesi pentru șefia instituției europene au crescut. 

Europarlamentarul Siegried Mureșan a spus că după alegeri este posibil să fie mai mari șanse pentru Kovesi, lucru pe care l-a reconfirmat în momentul în care Franța a obținut conducerea unei instituții-cheie, Banca Centrală Europeană, unde a fost aleasă Christine Lagarde.