Comisia Europeană i-a scris fostului comisar elen Dimitris Avramopoulos pentru a-i cere mai multe informații cu privire la activitățile sale ''post-mandat'' în cadrul ONG-ului Fight Impunity, fondat de Antonio Panzeri.

În prezent, fostul eurodeputat italian Antonio Panzeri se află în arest în Belgia, în cadrul anchetei despre presupusa mituire a unor oficiali și foști oficiali europeni de către țări terțe, printre care se numără Qatar și Maroc, relatează Rai News.

''Am solicitat în special informații despre modul în care a reprezentat acest ONG de la data autorizării și până la sfârșitul perioadei de cooling-off'', a declarat într-o conferință de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.

''Am efectuat verificări interne asupra activităților fostului comisar Avramopoulos după mandatul său și am observat că acesta a vizitat mai mulți comisari'', care ''au descris întâlnirile ca pe niște vizite scurte de curtoazie făcute foștilor colegi, persoanei care i-a luat locul, Ylva Johansson, sau vechii sale prietene, Stella Kyriakides. Din câte știm, în niciuna dintre aceste întâlniri nu a reprezentat ONG-ul Fight Impunity pentru care la sfârșitul mandatului solicitase o autorizație pentru a putea colabora cu organizația'', a spus din nou Mamer.

Pentru atribuțiile sale în cadrul ONG-ului lui Antonio Panzeri, Fight Impunity, fostul comisar  Dimitris Avramopoulos primea o retribuție de 60.000 de euro pe an. Într-o declarație, Avramopoulos a spus că este ''victima unei conspirații italiene'': ''Pentru mine a fost o onoare să fac parte din comitet împreună cu personalități precum Federica Mogherini, fostul deputat francez Bernard Cazeneuve și senatoarea Emma Bonino. Pentru participarea mea și pentru retribuție am cerut aprobarea Comisiei Europene, care mi-a fost dată în scris de către președinta von der Leyen'', a spus Avramopoulos.

Potrivit lui Avramopoulos, numele său ar fi apărut în această afacere cu scopul de a-i slăbi candidatura ca reprezentant special al Uniunii Europene în Golful Persic, funcție dorită și de fostul ministru de externe, Luigi Di Maio.

În cadrul briefing-ului de presă, Mamer a reiterat că niciodată Comisia Europeană nu a avut ''o relație contractuală'' și nici nu a acordat  ''vreo finanțare'' către Fight Impunity, un Asbl (echivalentul belgian al organizației non-profit) fondată de Panzeri.

În ceea ce privește ''No Peace Without Justice'', Comisia lucrează de un anumit număr de ani, în mare măsură chiar înainte de acest mandat.

Mamer a precizat că, în ciuda anchetei declanșate de justiția belgiană, relațiile dintre UE și Doha sunt ''normale''. ''Nu sunt la curent cu faptul că relațiile dintre UE și Qatar nu ar fi normale – a spus el – în acest moment este în desfășurare o anchetă judiciară care încă nu a fost încheiată. ”UE are relații diplomatice cu Qatarul, președinta Ursula von der Leyen a declarat că noi lucrăm cu Doha pe probleme globale, bilaterale și internaționale, activitate care va continua".

Qatarul este un furnizor major de gaze naturale lichefiate, pe care le vinde în principal clienților asiatici, precum China, care a semnat cu Doha un contract pe 27 de ani pentru a asigura o aprovizionare constantă cu metan. 

Metsola: ''Avem nevoie de mai multe reguli''

''Situația din Parlamentul European în fața scandalului Qatargate este dificilă. Autoritățile judiciare și poliția belgiană trebuie să efectueze toate investigațiile necesare, dar și eu, împreună cu colegii mei vom lua decizii pentru întărirea regulilor'' pentru a putea controla ''ce anume fac deputații și reprezentanții organizațiilor care reprezintă o amenințare și cu cine'', a declarat președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în marja celei de-a XV-a Conferințe a Ambasadorilor Italiei în lume la Farnesina. 

Michel: ''Qatargate dăunează credibilității UE''

Qatargate ''este o tragedie și dăunează credibilității Uniunii Europene'', a reiterat președintele Consiliului UE, Charles Michel, într-un interviu pentru Politico.eu. ''În primul rând, trebuie să tragem învățăminte din această poveste și să elaborăm un pachet de măsuri pentru a evita astfel de lucruri, pentru a preveni corupția în viitor'', a explicat Michel, subliniind în același timp faptul că ''scandalul'' ne afectează capacitatea de a ne concentra pe crizele economice și energetice cu care se confruntă în acest moment cetățenii europeni''.

În cadrul interviului, președintele Consiliului UE a subliniat și două dintre principalele provocări care așteaptă Europa în următoarele luni, începând cu efectele Actului de reducere a inflației din SUA. Dacă în următoarele săptămâni Europa nu este capabilă să dea un răspuns, riscă ''fragmentarea pieței unice'', a subliniat fostul premier belgian. Cealaltă mare problemă cu care trebuie să se confrunte Europa - a adăugat el - este ''dependența excesivă de China și presiunea pe care China o exercită asupra noastră".

Sursa: RADOR