Fostul premier Victor Ponta, cap de listă la europarlamentare din partea partidului Pro-România
Biroul Executiv Național al Pro România a decis sâmbătă ca formațiunea să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European. Cap de listă este fostul premier Victor Ponta, în prezent, consilier onorific al lui Marcel Ciolacu.
Pe poziția a doua va fi europarlamentarul Corina Crețu, fost comisar european.
Lista va fi coompletată în urma propunerilor de candidați pe care le vor trimite filialele județene ale formațiunii.
”Suntem un partid social-democrat, cu oameni profesioniști care pot face față la provocările actuale, începând cu criza energetică, explozia prețurilor, problemele fermierilor, ca și contextului internațional legat de Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu”, a declarat pentru Agerpres Corina Crețu.
Parlamentarul european consideră că ascensiunea și coagularea forțelor politice extremiste din Vestul Europei pot duce la marginalizarea cetățenilor est-europeni.
"Personal sunt speriată de ideea antieuropeană a unor partide care militează mai mult sau mai puțin voalat pentru marginalizarea țării noastre în Uniunea Europeană, ca și de curentele extremiste din Vestul Europei. Dacă acestea se vor coagula, nu vor aduce decât prejudicii cetățenilor est-europeni, inclusiv celor români”, a precizat Crețu.
În vârstă de 51 de ani, Victor Ponta a fost premier din partea PSD între mai 2012 și noiembrie 2015, când a demisionat în urma protestelor declanșate de tragedia de la Colectiv.
Subiect al mai multor dosare penale – cele mai multe clasate între timp - și acuzat de plagiat, Ponta a părăsit partidul pe care l-a condus și a fondat Partidul Pro România în 2018.
La europarlamentarele din 2019 a câștigat două locuri, activând în Grupul S&D. Între timp, europarlamentarul Mihai Tudose s-a reîntors în PSD.
În 2020, partidul nu a intrat în Parlamentul de la București.
Sondajele din ultimul an creditează Pro România cu 1-2% din voturi.
Comentarii