Avea 88 de ani și tocmai își revenise după o pneumonie bilaterală gravă care îl ținuse mult timp în spital.

Vestea a fost dat de Cardinalul Kevin Farrell: „Dragi frați și surori, trebuie să anunț cu profundă tristețe moartea Sfântului nostru Părinte Francisc. În această dimineață, la ora 7:35, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors în casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și bisericii Sale. Ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și dragoste universală, mai ales în favoarea celor mai săraci și mai marginalizați. Cu o imensă mulțumire pentru exemplul său de adevărat ucenic al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc infinitei iubiri pline de milă.”

Suveranul Pontif a murit lăsând ca ultime amintiri câteva surprize, așa cum a făcut de-a lungul pontificatului său. În Duminica Paștelui, și-a făcut apariția la bordul Papamobilului printre rândurile mulțimii entuziaste din Piața Sf. Petru. Cu puțin timp înainte, apăruse în loggia centrală a Bazilicii pentru binecuvantarea apostolică Urbi et Orbi. A încredințat citirea mesajului maestrului de ceremonii papale, ultimul său apel la pace fiind :„Nu reînarmării. Situația din Gaza este rușinoasă”. Toate acestea, după ce tot duminică, în jurul orei 11.30 îl primise la Casa Santa Marta pe vicepreședintele Statelor Unite.

Născut la Buenos Aires pe 17 decembrie 1936, în ziua de 13 martie 2013 Jorge Mario Bergoglio s-a prezentat planetei îmbrăcat în alb spunând cu zâmbetul pe buze că cardinalii se duseseră „la capătul lumii” să-l ia pe noul episcop al Romei. Simplitatea lui uimește și încântă imediat, de parcă ar vrea să proclame stilul pontificatului său în câteva propoziții. O învățătură centrată pe „apropiere”, pe „duioșie”, dialog cu toată lumea, atât din interiorul cât și din afara lumii catolice. Și, mai presus de toate, cu „săracii”. Un lucru care se înțelege chiar din alegerea numelui său de papă: Francisc, inspirat de „Sfântul Sărmanilor” din Assisi, o decizie care a fost luată în primele momente după alegerea sa, când, în interiorul Capelei Sixtine, vecinul său de strană, cardinalul brazilian Cláudio Hummes, l-a sfătuit să nu uite de cei nevoiași.

Primul Pontif latino-american, primul iezuit cu origini piemonteze, uimește pe toată lumea cu dorința sa de a locui în sobra Casa Santa Marta, și nu în Palatul Apostolic: „Nu este foarte luxos – va explica el ulterior– dar este enorm. Am avut senzația că mă aflu într-o pâlnie cu susul în jos". Întrebat despre originea deciziei sale, spune că a luat-o „din motive psihiatrice, pentru sănătatea mea, pentru a nu ajunge rău”. Casa Santa Marta este „un hotel” care îi permite să fie „cu oameni, printre oameni”.

Episcopul Romei îi constrânge pe credincioși, observatori și pe angajați să-l „urmeze” chiar din prima sa ieșire dincolo de zidurile Vaticanului: pe insula Lampedusa. Alege acea insulă pentru că este un simbol al dramei disperaților de pe mare, al tragediilor migranților, iar odată ajuns acolo vorbește despre „globalizarea indiferenței” care îl va determina, de-a lungul anilor, să denunțe în nenumărate ocazii dezinteresul față de aproapele nostru cel mai slab sau mai incomod și să condamne „cultura deșeurilor”.

La 24 mai 2015, publică enciclica „verde” – și „socială”, așa cum adaugă el însuși pentru a descrie – „Laudato si’”, în care afirmă: „Pământul este rănit, este nevoie de o convertire ecologică. Am crescut crezând că suntem proprietari și stăpâni ai Pământului, îndreptățiți să-l jefuim”. Și lansează un apel către guverne și instituții scriind că această criza a mediului este o criză antropologică legată de modelul de dezvoltare: trebuie să eliminăm cauzele structurale ale unei economii care nu respectă toate ființele umane, ci doar pe cele câteva privilegiate. Propune noi stiluri de viață sub semnul „ecologiei integrale”.

O altă prioritate este reformarea sistemului economico-financiar al Sfântului Scaun, pentru a pune capăt scandalurilor și a reînvia cuferele Vaticanului.

„Mesajul lui Isus este mila. Pentru mine, și o spun cu umilință, acesta este cel mai puternic mesaj al Domnului.” În data de pe 13 martie 2015, Papoa Francisc a aunțat Jubileul Extraordinar al Milostivirii, care a fost deschis oficial pe 8 decembrie la Basilica Sf. Petru, cu un gest care a uimit o lume întreagă: cu câteva zile înainte Pontiful deschisese deja Poarta Sfântă, dar nu pe cea a Basilicii Vaticanului, ci pe cea a caredralei din Bangui, în Republica Centrafricană, o țară aflată în război și una dintre cele mai sărace de pe planetă, unde se afla într-o vizită apostolică.

În timpul atacurilor terifiante ale ISIS, la 4 februarie 2019 la Abu Dhabi, cu ocazia vizitei Papei în Emiratele Arabe Unite, Francisc și Marele Imam al lui Al-Azhar Ahmad Al-Tayyeb au semnat „Documentul despre fraternitatea umană. Pentru pacea mondială și viața împreună”. Cei doi lideri declară că „religiile nu incită niciodată la război și nu cer sentimente de ură, ostilitate, extremism și nici nu invită la violență sau vărsare de sânge. Aceste nenorociri sunt rezultatul abaterii de la învățăturile religioase, al utilizării politice a religiilor și, de asemenea, al interpretărilor date de unele grupuri de oameni religioși”. Prin urmare, ne invită să „nu mai folosim numele lui Dumnezeu pentru a justifica acte de crimă, exil, terorism și asuprire”.

Câteva săptămâni mai târziu a adunat „trupele” cardinale și episcopale cu scopul de a vindeca cea mai dureroasă și scandaloasă rană care continuă să „sângereze” în Camerele Sacre: pedofilia. În perioada 21-24 februarie, convoacă șefii conferințelor episcopale și reprezentanții ordinelor religioase ale fiecărei națiuni la summitul „Ocrotirea minorilor în Biserică”. Abuzul sexual este larg răspândit în întreaga societate, însă acest lucru nu „diminuează monstruozitatea sa în Biserică”. Dimpotrivă, în sfera ecleziastică această „faptă inumanăe” este „și mai gravă”, a afirmat Pontiful în discursul de încheiere al summit-ului. Bergoglio a prezentat diverse plângeri și un strigăt puternic: în mânia oamenilor există mânia lui Dumnezeu și promite: chiar și un singur caz va fi abordat cu maximă seriozitate, fără alte mușamalizări.

Este primul Papă care coexistă dincolo de Tibru cu predecesorul său, Benedict al XVI-lea, care a renunțat la pontificat. Unele tensiuni colaterale deschid „chestiunea constituțională” privind absența unei reglementări a instituției pontifului emerit. În orice caz, Bergoglio îl consideră „bunicul înțelept”, iar Ratzinger asigură de mai multe ori că prietenia lui cu Papa Francisc este puternică și solidă., adăugând că se simte „protejat de bunătatea lui”. Și în timp ce succesorul său este atacat de opoziția internă, el le reamintește noilor cardinali „de valoarea fidelității față de Pontif”.

În data de Pe 27 martie 2020, din parvisul Bazilicii Vaticanului, Papa Francisc, într-un moment extraordinar de rugăciune, invocă vindecarea lumii asediată de Covid. Într-o piață pustie și într-o zi ploioasă, Suveranul Pontif îl roagă pe Dumnezeu „să nu ne lase în mila furtunii. Trezește-te, Doamne! Salvează-ne!” invocă Francisc, citând cuvintele discipolilor surprinși în mare de o furtună, în timp ce Iisus pare să doarme liniștit „Suntem cu toții în aceeași barcă”..

În zece ani, Francisc a făcut 47 de călătorii apostolice internaționale, vizitând 66 de națiuni și patruzeci de vizite pastorale în 49 de orașe sau cătune din Italia. Din 5 până în 8 martie 2021 se află în Irak, unde ajunge în fosta cetate a teroriștilor autoproclamatului Stat Islamic. Un eveniment cu o mare valoare simbolică, dar și istorică. Numele lui Dumnezeu nu poate fi invocat pentru a ucide, reiterează Pontiful în rugăciunea pentru victimele războiului de la Mosul, unde ISIS și-a anunțat califatul. În 2024, la vârsta de 87 de ani, pornește într-un tur de forță istoric care îl va duce să atingă rănile ecologice și sociale ale Asiei și Oceaniei. Pleacă în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est și Singapore: cu 12 zile și 32.814 kilometri de călătorie, este cea mai lungă călătorie a pontificatului.

A doua zi după invazia rusă a Ucrainei, Papa încalcă protocolul și face un gest diplomatic fără precedent. Bergoglio merge personal în Via della Conciliazione pentru a-l vedea pe reprezentantul Rusiei la Sfântul Scaun cu intenția de a-i trimite lui Vladimir Putin următorul mesaj: opriți bombele și rachetele. Din acea zi, angajamentul lui Francisc și al Sfântului Scaun de a încerca să pună capăt ostilităților a fost zilnic, prin munca diplomației Vaticanului și prin apelurile papale continue pentru pace. Într-un interviu acordat publicației La Stampa, pontiful afirmă că „pacea dintre Kiev și Moscova este posibilă. Să nu renunțăm. Dar fiecare trebuie să se angajeze să demilitarizeze inimile, începând cu cele personale, apoi să dezamorseze și să dezarmeze violența. Trebuie să fim cu toții pacifiști. Dorind pacea, nu doar un armistițiu care servește eventual doar la rearmare. Ci adevărata pace, care este rodul dialogului”. Și care nu se realizează „cu armele”.

Episcopul argentinian al Romei a convocat Sinodul despre Sinodalitate. A vrut ca Biserica să fie mai pregătită să împartă responsabilitățile cu laicii și cu femeile, să asculte lumea contemporană, să meargă pe străzile „periferiilor geografice și existențiale”, fără teama de a părăsi galaxiile ecleziastice, depășind barierele ideologice, dar fără a denatura doctrina. În 2023, la Ziua Mondială a Tineretului de la Lisabona, el a subliniat că „în Biserică este loc pentru todos, todos, todos (toți, toți, toți)!”

Iar aceasta este una dintre cele mai mari provocări pe care Francis le lasă ca moștenire succesorului său.

Sursa: Rador Radio România