De îndată ce se va semna un armistițiu între Moscova și Kiev, așa cum promite Donald Trump, ce țară va fi pregătită să desfășoare soldați, tancuri, nave sau avioane în Ucraina pentru a descuraja Rusia să-și invadeze din nou vecinul? Sau va prefera să își împrumute bazele militare sau să organizeze sprijin logistic din partea țărilor vecine? Sau pur și simplu să ajute armata ucraineană să se reconstruiască, astfel încât să aibă mijloacele de a-și proteja singură teritoriul începând cu 2030? Cei aproximativ treizeci de miniștri ai apărării din „coaliția celor dispuși”, care se întâlnesc la sediul NATO din Bruxelles de la ora 15:00. până la ora 17:00 joia aceasta, 10 aprilie, va trebui să răspundă la aceste întrebări.

Obiectivul este ca Franța și Regatul Unit, care conduc proiectul, să poată organiza concret „garanțiile de securitate” oferite Ucrainei. Un scurt rezumat al informațiilor furnizate de surse politice, diplomatice și militare, care preferă să rămână anonime.

Ce se înțelege prin „garanții de securitate”?

Având în vedere că Rusia își încalcă în mod repetat angajamentele și dreptul internațional, țările europene și aliații lor vor să se asigure că aceasta nu va relua invadarea Ucrainei la câteva luni sau ani după semnarea unui armistițiu. Aceste „garanții de securitate”, menite să asigure revenirea la pacea pe termen lung pe continentul european, sunt organizate în trei părți.

Prima vizează să ajute armata ucraineană, slăbită de trei ani de război, să se reconstruiască, astfel încât să își poată apăra singură teritoriul începând cu 2030 și să reziste mult timp, în ciuda deficitului său demografic. Pentru a realiza acest lucru, va trebui să se doteze cu arme moderne în cantități mari, dacă este posibil la standarde NATO, să recruteze și să antreneze soldați și ofițeri și să se reorganizeze, ceea ce va dura câțiva ani. A doua componentă este desfășurarea pe termen foarte scurt, imediat ce se semnează un armistițiu sau un armistițiu, a unei forțe militare internaționale pentru a descuraja Moscova să reia atacurile, care vor fi menite să se diminueze imediat ce Ucraina își consolidează poziția.

A treia componentă este reînarmarea țărilor europene, care s-a accelerat de când Statele Unite au declarat că nu vor mai asigura singure securitatea aliaților săi.

Ce este „coaliția celor dispuși”?

De câteva luni, șeful Statului Major francez, Thierry Burkhard, și omologul său britanic, Tony Radakin, care conduc cele mai mari două armate și singurele puteri militare nucleare europene, lucrează la un plan de angajament colectiv cu ucrainenii. Primirea dezastruoasă a lui Volodimir Zelenski la Casa Albă, apropierea lui Donald Trump de Vladimir Putin și suspendarea timp de șapte zile a ajutorului militar american către Ucraina, la începutul lunii martie, au convins aproximativ treizeci de țări să li se alăture. Ceea ce prim-ministrul britanic Keir Starmer a numit „coaliția voluntarilor”.

De atunci, au loc întâlniri între militari, miniștri și șefi de stat pentru a pregăti aceste „garanții de securitate”. Vineri, 4 aprilie, Burkhard și Radakin au călătorit la Kiev și au avut o discuție cu omologii lor prin videoconferință luni. Reuniunea de joi, prima întâlnire față în față a miniștrilor apărării, le va permite șefilor de stat major să se informeze și să dezbată cu reprezentanții politici ai țărilor în cauză. Majoritatea miniștrilor apărării din UE și NATO sunt așteptați să participe, alături de Franța, Regatul Unit și Ucraina, cu excepția notabilă a Ungariei și Slovaciei. În plus, se așteaptă să fie reprezentate și Australia, Coreea de Sud, Japonia și Noua Zeelandă, care și-au exprimat dorința de a contribui cu forțele lor la fondul comun, precum și Statele Unite.

Care sunt planurile pentru desfășurarea unei forțe internaționale de „reasigurare” în Ucraina?

Acesta este cel mai sensibil punct pentru opinia publică. Scenariul este următorul: armistițiul ar îngheța frontul așa cum este acum, iar situația ar reveni la ceea ce a fost între 2014 și 2022, cu ciocniri între forțele ucrainene și ruse de-a lungul liniei frontului, care se întinde pe o lungime de 1.200 km. Aliații ar urma să fie desfășurați în a doua linie, la vest de Nipru, precum și în Marea Neagră și în aer, pentru a descuraja Moscova de la o operațiune de amploare. Acestea ar putea fi desfășurate parțial și în Polonia, de exemplu, pe modelul misiunilor de reasigurare ale NATO în România și Estonia din 2022.

Dacă Rusia ar decide să invadeze din nou Ucraina, s-ar confrunta, așadar, cu o armată de coaliție, condusă de două puteri nucleare. Ideea este de a lupta – nu ar fi o misiune de observare a armistițiului, care ar putea fi efectuată de forțe de menținere a păcii din țări neimplicate, așa cum este în Libanul de Sud.

Unele state europene au avertizat deja că nu vor desfășura trupe sau echipamente din motive politice, cum ar fi Italia, în timp ce altele au avertizat din motive practice, cum ar fi necesitatea de a-și proteja propriul teritoriu, cum ar fi Polonia. Deși încă nu este nimic sigur, se așteaptă să participe aproximativ cincisprezece țări. Marea speranță este ca Germania, aflată într-o impas politic, să decidă să se implice.

Se iau în considerare mai multe opțiuni de cadru juridic. Planificarea militară a definit  pefectele dorite și liniile generale ale proiectului, al cărui cuvânt cheie va fi flexibilitatea. Planurile militare, evident clasificate drept secrete, vor fi apoi specificate cu mijloacele practice puse la dispoziție de fiecare țară: număr de brigăzi, drone, sateliți, mecanici, capacitate de informații etc. Chiar dacă Rusia încearcă să amâne semnarea acordului de pace și continuă să bombardeze pentru a câștiga mai mult teritoriu, lucrurile s-ar putea accelera rapid dacă răbdarea lui Donald Trump se epuizează. Un armistițiu ar putea fi semnat până de Paște sau până pe 9 mai, ziua victoriei rușilor asupra naziștilor.

Care este rolul Statelor Unite?

Principiul inițial a fost acela de a nu invita Statele Unite la discuții, ceea ce asigura că nu vor desfășura trupe în Ucraina, și de a se organiza în anticiparea dezangajării totale a Washingtonului. Însă toată lumea mizează pe sprijinul tacit al SUA, având în vedere enorma lor putere militară și dependența multor țări europene de echipamentele „made in the USA”.

De când Emmanuel Macron a organizat o reuniune a șefilor de stat pe 27 martie, Statele Unite, care încep să fie iritate de reticența Rusiei și care acum susțin activ procesul, au fost invitate la discuții. Au fost reprezentate joia aceasta de adjunctul generalului Christopher Cavoli, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate al NATO în Europa. Acest lucru oferă o oarecare reasigurare aliaților în ceea ce privește problema spinoasă a „plasei de siguranță” americane, adică asigurarea necontractuală că, în caz de probleme, armata americană va veni în ajutorul aliaților săi istorici.

Și rolul NATO?

„Coaliția voluntarilor” a fost creată în afara NATO, Alianța militară a Atlanticului de Nord, sperietoarea supremă pentru Rusia, care o consideră o alianță ofensivă. Însă refuzul Rusiei de a semna armistițiul convenit de Kiev, hotărârea sa de a continua bombardarea Ucrainei și dorința sa de a demilitariza țara par să fi încălcat un tabu.

Oficial, întâlnirea de joi are loc la sediul Alianței Atlantice pentru a asigura securitatea schimburilor, în timp ce clădirile Uniunii Europene ar fi putut fi folosite. Semnalul strategic este clar: dacă Moscova s-ar aventura în a ataca teritoriul ucrainean, puternica și bine unsă mașina de război NATO, procedurile și structurile sale de comandă ar putea fi puse în slujba coaliției voluntarilor.

Ce părere au Ucraina și Rusia despre asta?

Ucraina, care visează desfășurarea a sute de mii de soldați și tancuri la graniță pentru a fi protejată de poftele Rusiei, va trebui să se mulțumească cu patrule în interiorul țării, protecție asigurată cu mijloacele pe care aliații săi europeni, singurii pe care se poate baza acum, le vor putea trimite. Rusia și aliații săi atacă proiectul, acuzându-i pe europeni, împotriva tuturor dovezilor, de incitare la război. Dacă Moscova refuză să accepte principiul garanțiilor de securitate, „coaliția voluntarilor” ar putea decide oricum să se desfășoare. Cu toate riscurile și incertitudinea pe care le implică acest lucru. Însă pentru apărătorii proiectului, acesta este prețul de plătit pentru a asigura revenirea la pacea pe termen lung pe întreg continentul.

Sursa: Rador Radio România