Germania a cerut celorlalte state membre Schengen să accepte România și Bulgaria în spațiul de liberă circulație, scrie publicația bulgară Mediapool.

"Bulgaria și România au muncit din greu în aceast sens, iar acum este rândul țărilor din spațiul Schengen să se țină de cuvânt și să accepte cele două țări”, a declarat ministra germană de externe, Annalena Baerbock, la o conferință de presă comună cu omoloaga ei din Bulgaria, Maria Gabriel, la Berlin.

Aderarea României la zona de liberă circulație este blocată doar de Austria, în timp ce Olanda are rezerve și cu privire la Bulgaria. Scopul ambelor țări este să intre în Schengen până la sfârșitul anului, dar până acum nu există semnale că acest lucru se poate întâmpla.

"Mulțumesc Germaniei pentru sprijinul său fără echivoc pentru aderarea Bulgariei la Schengen fără alte amânări. Germania este aliatul nostru de încredere și partener de lungă durată, iar sprijinul său pentru Schengen în acest moment cheie este esențial”, a spus Maria Gabriel.

Ea a subliniat că lupta împotriva migrației ilegale rămâne o prioritate cheie pentru Bulgaria, iar țara "sprijină eforturile pentru a stabili un sistem de migrație și azil eficiente, echitabile și funcționale în cadrul UE".

Austria își condiționează dreptul de veto asupra celor două țări balcanice de necesitatea unei reforme cuprinzătoare a Schengen, asupra căreia nu există în prezent un acord.

Spre deosebire de Bulgaria, guvernanții români și-au înăsprit tonul la adresa Vienei, având în vedere diverse măsuri împotriva poziției acesteia. Premierul Marcel Ciolacu a sugerat chiar că Austria ar trebui să ia în considerare părăsirea Schengen, iar PPE ar trebui să excludă partidul cancelarului austriac Karl Nehammer.

În afara de asta, România a pus pe masă și posibilitatea ca Bulgaria și România să fie separate în drumul lor către Schengen.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA