Grăniceri europeni vor participa la controlul frontierelor și înregistrarea migranților în Muntenegru, după ce UE și Podgorița vor semna un acord privind acțiunile operative ale Frontex și Garda de Coastă, scrie Dnevnik.

Statele membre UE au aprobat luni textul acordului, care intră în vigoare la 1 iulie. Acesta va permite organizarea de operațiuni comune și desfășurarea de echipe Frontex pentru administrarea frontierelor.

Potrivit ministrului suedez al justiției, Gunnar Strömmer, a cărui țară deține în prezent președinția Consiliului UE, acordul urmărește îmbunătățirea securității la frontierele externe ale UE.

Noul acord extinde semnificativ atribuțiile Frontex în Muntenegru, permițând grănicerilor europeni să participe la paza nu numai la granița cu Croația, stat membru UE, ci și la toate frontierele naționale.

În afară de asta, angajații Frontex vor putea exercita și atribuții executive, cum ar fi controalele la frontieră și înregistrarea migranților ce solicită azil.

Agenția Europeană de Frontieră are astfel de acorduri și cu Republica Moldova și Macedonia de Nord. Acordul cu Skopje, care a intrat în vigoare la 1 aprilie, a fost primul document oficial semnat între UE și Macedonia de Nord în limba macedoneană, după ce Bulgaria a ridicat veto-ul ce bloca începerea negocierilor de aderare la UE ale Skopje.

La sfârșitul lunii aprilie, Frontex a dislocat peste 100 de polițiști de frontieră europeni în Macedonia de Nord. Aceștia sunt implicați în supravegherea frontierei și verificări la frontieră, inclusiv în patrulare, verificarea documentelor și colectarea de informații privind criminalitatea transfrontalieră, a informat Frontex.

Acordurile Frontex cu Albania și Serbia privesc cooperarea doar la granițele acestora cu țările europene.

Potrivit datelor Agenției de Frontieră a UE, în primele patru luni ale anului au fost înregistrate 21.546 de treceri ilegale ale frontierelor europene de-a lungul rutei Balcanice. Este o scădere cu 21% față de anul trecut.

Reducerea traficului ilegal de migranți pe ruta balcanică este o condiție pentru ca Austria să-și ridice veto-ul privind intrarea Bulgariei și României în Schengen.

În 2023, ruta cea mai utilizată de migranți a fost cea prin Marea Mediterană centrală, unde numărul persoanelor care încercau să ajungă în UE a fost de un nivel record - o creștere de 292% față de ianuarie - aprilie 2022. 42.165 de persoane au fost înregistrate ilegal, în principal în Italia, Malta și Franța.

Sursa: RADOR