O sută cinci zile, atât au trecut de la victoria partidului de guvernământ din Grecia, Noua Democrație, de centru-dreapta, la alegerile parlamentare din iunie. Premierului i se pare însă că a trecut mult mai mult.

Premierului Kyriakos Mitsotakis i s-a părut, după cum spune chiar el, "ca și cum ar fi trecut 1000 de zile”, deoarece crizele și dezastrele pe care guvernul său a trebuit să le gestioneze în acest timp au fost permanente, de mare intensitate și au avut potențialul de a afecta imaginea unei administrații eficiente, scrie publicația elenă Protagon.

Așadar, estimarea pentru alegerile locale din 8 octombrie ar fi trebuit să fie că partidul de guvernământ va avea de înfruntat dacă nu oponenți puternici, măcar scepticismul, oboseala și chiar furia cetățenilor, adică estimarea ar fi trebuit să fie că "acul" busolei politice va începe să se miște împotriva Noii Democrații, mai ales că alegerile locale favorizează tocmai reacțiile de furie. Dar nu s-a întâmplat nici pe departe acest lucru.

Încă dinainte de alegerile locale, Mitsotakis își stabilise obiectivul de a obține victoria în toate regiunile Greciei. Și, într-adevăr, Noua Democrație a câștigat încă din primul tur șapte din cele 13 regiuni cu o ușurință care spune multe și, în plus, dispune de un avantaj clar în celelalte regiuni înaintea turului al doilea.

Este vorba despre o dominație politică impresionantă. După mai bine de patru ani de când se află la guvernare, după confruntări electorale succesive, după crize la scară globală, dar și după evenimente cu efecte dureroase (incendiile și inundațiile masive din această vară n. trad.), partidul lui Mitsotakis pare să joace de unul singur – inclusiv ideologic.

Este relevant și faptul că, exceptând regiunea Thessalia, unde actualul guvernator al regiunii, susținut de ND, are drept adversar în al doilea tur un candidat susținut de partidele de opoziție SYRIZA și PASOK-KINAL, dar s-a menținut pe prima poziție, în ciuda situației dezastruoase provocate de inundațiile din ultimele săptămâni, în toate celelalte regiuni în care nu a fost decis un câștigător din primul tur, candidatul ND are ca adversar nu pe cineva din opoziție, ci pe unul dintre "rebelii" proveniți din propria fracțiune.

În Thessalia, s-a observat un alt fenomen interesant: în orașul Larissa, care a suferit și el de pe urma inundațiilor, dar răspunsul autorităților locale a fost mai bun decât cel dat de primarul din Volos, primarul în funcție, care a fost susținut de SYRIZA și PASOK, a pierdut, obținând 39%, în timp ce candidatul susținut de Noua Democrație a câștigat cu 49%.

Cifre și mai impresionante provin din Attica (Atena și suburbii - n.trad.) și Macedonia Centrală (zona Salonic - n.trad.), cele două regiuni cu cea mai numeroasă populație din Grecia. Aici candidații Noii Democrații la șefia regiunii au fost aleși cu procente mai mari decât cele obținute de partid la alegerile parlamentare. Concret, în Macedonia Centrală, Apostolos Tzitzikostas a fost reales cu 60,04%, în timp ce în Attica, Nikos Hardalias a câștigat cu 46,44%.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA