Printre greutățile pe care le-a relatat, a ieșit în evidență faptul că a trebuit să stea perioade lungi pe suprafețe dure. Acest episod m-a determinat să reflectez asupra modului în care, în zilele noastre, ideea de sacrificiu și eroism a unor elite poate fi uneori înțeleasă foarte diferit față de situațiile cu care se confruntă de fapt alți oameni.

Am revenit, pentru scurt timp, la vremurile în care eram în școala primară. Băncile - așa se numeau - erau oricum, numai ergonomice nu. Fabricate din lemn masiv, tari ca piatra. Iar duritatea, trebuie menționat, nu se oprea la mobilier: exista și rigla, tot din lemn și aplicată cu convingere pe mâinile celor mai neatenți. După atâtea ore stând în astfel de condiții, m-am întrebat dacă nu aveam dreptul, comparativ vorbind, să revendic statutul de rezistent. Dar mi-am dat seama curând că există persoane care merită, cu adevărat, mai mult acest titlu. Locuitorii din Gaza, de exemplu. Civili palestinieni – bărbați, femei, copii și bătrâni – care au văzut lumea năruindu-se în jurul lor: clădiri prăbușindu-se, familii sfâșiate, alimente dispărând, frica devenind o rutină. Oameni care nu mai au sănătate, educație sau securitate, dar care, chiar și așa, găsesc puterea de a supraviețui. Pentru ei, a îndura o suprafață dură nu ar fi cea mai mare problemă dacă acest lucru ar însemna să aibă garanții de bază de protecție și demnitate.

Victimizarea „eroilor fulgerători” ai flotilei a făcut, la urma urmei, parte din scenariu. A fi reținuți a fost esențial pentru a completa intriga. Adevăratul eșec ar fi fost să ajungă în Gaza fără opoziție. Imaginați-vă anticlimaxul: după săptămâni de navigare pe Mediterană, alimentând zilnic cu știri, și-au descărcat încărcătura și s-au întors fără alte formalități. Greutatea politică a acțiunii nu ar rezida în debarcarea pașnică, ci în ciocnirea cu autoritățile israeliene.

Astfel, episodul ar fi servit la alimentarea unor povești personale de sacrificiu și rezistență, narațiuni pe care fiecare participant le va purta cu sine și le va folosi în narațiunile sale. Se pare că este mult mai ușor să spui povești din confortul oricărui oraș european decât să experimentezi viața cotidiană reală și dramatică din Gaza.

În Portugalia, unii chiar au subliniat importanța istorică a prezenței Marianei Mortágua în această inițiativă. Această afirmație poate părea exagerată, mai ales în comparație cu suferința reală a atâtor civili de pe teren.

Articol de José Mendes, profesor universitar

Sursa: Rador Radio România