Grevă istorică a jurnaliștilor britanici de la „The Guardian” și „The Observer”

Jurnaliștii de la două instituții media britanice importante, „Guardian” și „Observer”, vor face miercuri o grevă istorică de 48 de ore pentru a protesta împotriva vânzării planificate a unuia dintre ziare, scrie „La Libre Belgique”.
Membrii Uniunii Naționale a Jurnaliștilor (NUJ) din cadrul redacțiilor „The Guardian” și „The Observer” vor face grevă pentru prima dată în 50 de ani. Ei denunță vânzarea planificată a „Observer” către Tortoise Media.
În fața redacțiilor celor două ziare din Londra au fost instalate pichete de grevă. Sindicatul subliniază că greva coincide și cu cea de-a 233-a aniversare a „Observer” - care este cel mai vechi ziar de duminică din lume.
Secretarul general al sindicatului jurnaliștilor, Laura Davison, a declarat: „Membrii (redacțiilor – nota red.) 'The Guardian' și 'The Observer' au sprijinul deplin al sindicatului în timp ce întreprind această grevă semnificativă - prima în mai bine de 50 de ani. 'The Observer' ocupă un loc unic și important în viața publică și membrilor noștri le pasă de următorul capitol din istoria sa”.
Sindicatul solicită o pauză în negocieri pentru a acorda mai mult timp examinării alternativelor și pentru a se asigura că deciziile sunt în interesul ambelor ziare.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii