Noul guvern laburist al premierului Keir Starmer nu mai vrea mine sau centrale electrice pe cărbune în Marea Britanie, potrivit Le Figaro.

Guvernul laburist britanic a anunțat joi că va interzice toate minele noi de cărbune din Marea Britanie, la două luni după ce instanța a anulat un proiect de săpare a unui nou puț lansat de fostul executiv conservator. "Noile licențe de exploatare a cărbunelui vor fi interzise", a anunțat guvernul britanic într-un comunicat, adăugând că va "introduce o nouă legislație" în acest sens cât mai curând posibil.

Justiția britanică a anulat în septembrie o autorizație dată de guvernul anterior proiectului contestat de a dezvolta, în Whitehaven, în nord-vestul Angliei, ceea ce ar fi fost prima nouă mină de cărbune în 30 de ani din Regatul Unit.

"Prezumția că mina propusă nu ar avea ca rezultat o creștere netă a emisiilor de gaze cu efect de seră (...) este eronată din punct de vedere juridic", a conchis judecătorul Înaltei Curți în decizia sa. La scurt timp după venirea sa la putere, în iulie, noul guvern laburist a renunțat să susțină acest proiect minier în instanță, unde a fost combătut de ONG-urile ecologiste.

Cărbunele "rămâne cea mai mare sursă de emisii de CO2 legate de energie la nivel global. Eliminarea sa treptată este un pas crucial în lupta împotriva schimbărilor climatice", a reamintit guvernul joi în comunicatul emis. De asemenea, țara și-a închis ultima centrală pe cărbune la sfârșitul lunii septembrie, punând capăt utilizării acestui combustibil în producția de energie electrică, o premieră pentru o țară membră G7.

Anunțul de joi "este o veste excelentă și ar trebui, în sfârșit, să trimită cărbunele în cărțile de istorie", a reacționat Tony Bosworth, de la ONG Friends of the Earth, într-un comunicat. Aceasta este o "decizie istorică", a adăugat Doug Parr, de la Greenpeace Marea Britanie. Dar "având în vedere intensificarea inundațiilor, uraganelor și valurilor de căldură din întreaga lume și a crizei climatice", guvernul trebuie să interzică și "toate noile exploatări de petrol și gaze", a adăugat el.

Premierul britanic Keir Starmer, care aspiră să fie în fruntea diplomației climatice, a dezvăluit marți, la COP29 de la Baku, obiective ambițioase pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ale Marii Britanii - salutate cu prudență de ONG-uri.

În special, țara și-a luat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu "cel puțin 81%" până în 2035, comparativ cu 1990. Din luna iulie, noul guvern laburist a anunțat deja încetarea înghețării dezvoltării energiei eoliene pe uscat, lansarea de noi proiecte eoliene și solare offshore și angajamentul de a nu mai emite noi licențe de explorare a hidrocarburilor în Marea Nordului.

De asemenea, trebuie să lanseze o nouă companie publică dotată cu 8,3 miliarde de lire sterline (10 miliarde de euro) pentru a-și finanța angajamentul de a avea energie electrică fără carbon până în 2030.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA