Președintele Klaus Iohannis a transmis la Bruxelles că propunerea Comisiei Europene cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 este una foarte ambițioasă, care ar putea fi acceptată de către România, în anumite condiții.

Șefii de stat și de guvern au discutat joi și vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ultima propunere a Comisiei Europene privind reducerea emisiilor poluante.

Comisia Europeană a modificat în septembrie ținta pentru 2030, spunând că emisiile poluante trebuie să fie ”cel puțin 55” față de valorile din 1990. Recent, Parlamentul European a votat în favoarea unui obiectiv ambițios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană cu 60% până în 2030, dar această propunere nu a fost luată în discuție la reuniunea Consiliului.

Consiliul European consideră că obiectivul actualizat al Comisiei ar trebui să fie îndeplinit în mod colectiv de către UE în modul cel mai eficient cu putință din punctul de vedere al costurilor.

"Toate statele membre vor participa la acest efort, ținând seama de circumstanțele naționale și de considerații de echitate și solidaritate. Toate actele legislative și politicile relevante ale UE trebuie să contribuie la noul obiectiv pentru 2030 și la îndeplinirea obiectivului neutralității climatice, respectând totodată condițiile de concurență echitabile și împiedicând relocarea emisiilor de dioxid de carbon", se arată în concluziile summitului.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că propunerea Comisiei Europene cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 este una foarte ambițioasă, care ar putea fi acceptată de către România, în anumite condiții.

"Atingerea acestei ținte va depinde de instituirea unor mecanisme de sprijin și flexibilități adaptate nevoilor și specificului statelor membre. De asemenea, trebuie luate în considerare eforturile de decarbonizare anterioare, precum și diferențele de dezvoltare dintre statele membre, astfel încât partajarea eforturilor la nivelul Uniunii să se realizeze de o manieră echitabilă",

a transmis președintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Totodată, șeful statului a reafirmat importanța asigurării finanțării de către UE a acțiunilor din domeniul schimbărilor climatice, în special pe baza noilor instrumente dedicate redresării economice, în funcție de prioritățile fiecărui stat membru. 

Președintele României a arătat că, pentru asigurarea implementării adecvate a noilor angajamente, este necesară respectarea unor condiții esențiale.

Prima dintre acestea se referă la faptul că modalitatea de atingere a noilor ținte trebuie decisă la nivel național, având în vedere că nu există o soluție unică, aplicabilă tuturor statelor membre.

De asemenea, este importantă menținerea unui cadru flexibil, care să permită tuturor țărilor din Uniune să identifice cele mai potrivite soluții pentru contribuția la atingerea unor noi obiective în domeniu.

Klaus Iohannis a reiterat faptul că stabilirea mix-ului energetic trebuie să rămână o competență națională, "context în care este necesară adaptarea, la nivel național, a măsurilor de conformare la noile obiective din domeniul schimbărilor climatice".

Iohannis, despre țintele climatice: România vrea să aleagă modul în care face tranziția

Mai mult pe EurActiv »