Premierul Nicolae Ciucă a reamintit marți, într-o întrevedere cu șefa CE, obiectivul României de finalizare a Mecanismului de Cooperare și Verificare, subliniind angajamentul Guvernului de a promova reformele necesare în acest sens.

În cadrul întrevederii de la Bruxelles, premierul Nicolae Ciucă a prezentat prioritățile Guvernului României pentru perioada imediat următoare.

Premierul României s-a referit la eforturile de gestionare a pandemiei, atât sub aspect sanitar, cât din perspectiva implicațiilor în plan economic și social, și a mulțumit președintelui Comisiei pentru implicarea instituției europene în susținerea acestor eforturi, inclusiv în ceea ce privește campania de vaccinare din România.

De asemenea, el a prezentat eforturile de relansare economică, pe baza Planului Național de Redresare și Reziliență, și a subliniat preocuparea pentru asigurarea stabilității fiscal-bugetare, obiectiv reflectat inclusiv în proiecția bugetară pentru anul viitor. În acest sens, a dat asigurări privind determinarea Guvernului pentru adoptarea măsurilor necesare accesării fondurilor disponibile prin PNRR, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Ciucă a subliniat ”contribuția deosebită a unui Spațiu Schengen integrat, fără fragmentări, la obiectivul consolidării pieței interne, context în care a reiterat apelul privind necesitatea unei decizii cât mai rapide referitoare la aderarea României la spațiul Schengen, mulțumind, totodată, Comisiei Europene pentru sprijinul constant în acest demers, reconfirmat și cu ocazia întrevederii cu președintele Comisiei”.

Premierul României a făcut referire și la obiectivul major al Uniunii vizând dubla tranziție verde și digitală, asigurând de susținerea României pentru avansarea acestuia, ca premisă pentru dezvoltarea în perspectivă a Uniunii și a statelor sale membre, pentru adaptarea la cerințele unei economii a viitorului.

În același timp, premierul Ciucă a susținut că soluțiile care vor fi formulate la nivelul UE pentru atingerea acestor obiective trebuie să fie echilibrate, adaptate la realitățile economice și sociale din statele membre, inclusiv România, astfel încât să nu prezinte riscul accentuării diferențelor de dezvoltare din interiorul Uniunii și să afecteze stabilitatea economică a statelor membre.

Premierul Ciucă a reiterat importanța adoptării cât mai curând a unui act delegat complementar privind taxonomia, care să includă gazul natural și energia nucleară.