În șase luni, TikTok a eliminat peste 420.000 de conturi false din Bulgaria

În raportul său pe șase luni pentru a doua jumătate a anului 2024, trimis către Comisia Europeană, TikTok anunță că pe platformă au fost blocate peste 420.000 de conturi false din Bulgaria, scrie „Sega” (Bulgaria).
Liderii în ceea ce privește conținutul scos de pe platformă sunt Germania, Franța și România.
În perioada iulie-decembrie a anului trecut, TikTok a șters 328 de reclame în Bulgaria, care contravin regulilor de conținut politic. Cele mai multe au fost eliminate în România - 10.698 și în Germania - 6.498. În Bulgaria, numărul de afișări (un indicator care subliniază numărul total de afișări sau vizualizări ale unei reclame de către utilizatori de pe TikTok – nota red.) eliminate conform regulilor platformei pentru conținutul politic este de 21.839. În Europa, cele mai multe afișări au fost eliminate în Germania - 45.161.261, iar pe locul doi se află Franța - 14.427.406.
TikTok subliniază că cifrele sunt furnizate numai pentru piețele monetizate și se bazează pe locul în care au fost afișate reclamele. De asemenea, a doua jumătate a anului 2024 acoperă un ciclu electoral foarte încărcat în Europa, inclusiv în România, Franța și Irlanda.
Raportul TikTok a fost prezentat Comisiei Europene în temeiul obligațiilor companiei față de Codul de practică privind dezinformarea. Deși împărtășirea convingerilor politice și participarea la conversații politice este permisă ca și conținut pe TikTok, regulile platformei interzic ca pe conturi ale politicienilor și partidelor politice să se posteze reclame politice sau conținut cu scop politic. De asemenea, guvernele, politicienii și conturile partidelor politice nu au voie să acceseze funcțiile pentru asigurare de venituri și strângere de fonduri pentru campanii (cu excepția campaniilor de sănătate).
Scoaterea aprecierilor false eliminate din conținutul politic de pe TikTok în Bulgaria este de 6.468.521. Cel mai mare număr este în Germania - 131.158.324.
Aplicarea politicilor TikTok este asigurată prin diferite mijloace, inclusiv instrumente speciale pentru detectarea conținutului de marcă sau a moderatorilor umani. Implementarea acestor politici este garantată și prin măsuri de implementare în toate statele membre. Cu toate acestea, nu este clar cu ce partide politice au fost asociate conturile din Bulgaria. Pentru România, însă, datele sunt categorice - dezinformarea politică de pe TikTok a fost legată de candidatul independent la președinție Călin Georgescu.
Numărul de conturi false eliminate în Bulgaria este de 423.060. Pe primul loc este Olanda - 886.619, urmată de Spania - 709.560. Videoclipurile eliminate în Bulgaria din cauza încălcării regulilor privind conținutul media editat și conținutul generat de inteligența artificială sunt în număr de 227. Cele mai multe sunt în Germania - 11.199. Videoclipurile bulgare marcate ca „create cu inteligență artificială” sunt 78.668. Pe primul loc la această categorie este tot Germania cu 502.916.
Reclamele eliminate în baza celor patru politici privind dezinformatrea medicală, dezinformatrea periculasă, manipularea mass-media și teorii ale conspirației în Bulgaria sunt șapte, iar cele mai multe sunt în Germania - 63. Numărul de conturi blocate care au falsificat identitatea altcuiva este de 175. La acest indicator, pe primul loc este Franța, cu 2587 de conturi șterse.
România
Raportul oferă informații mai exacte despre România, ceea ce este de înțeles având în vedere că rezultatul alegerilor prezidențiale din țară a fost legat de o dezinformare pe TikTok.
TikTok anunță că sunt blocate 33.000 de conturi spam în România și aproape 100.000 de conturi false. Raportul evidențiază munca intensă de blocare a activităților frauduloase legate de România, mai ales în lumina campaniei electorale. Raportul recunoaște în mod implicit amploarea dezinformatirii pe TikTok, pe care România s-a bazat pentru anularea alegerilor prezidențiale.
În decembrie 2024, o rețea de 27.217 conturi a încercat să-l promoveze pe candidatul independent la președinție Călin Georgescu prin publicarea de comentarii, iar o rețea de 68 de conturi, care a fost administrată din Moldova, a vizat diaspora românească.
România a anulat alegerile prezidențiale din decembrie anul trecut, după ce rapoartele serviciilor de informații spuneau că Rusia a intervenit în vot și este responsabilă de victoria surpriză în primul tur a outsider-ului Călin Georgescu. El nu poate candida din nou la alegerile prezidențiale, care vor avea loc în luna mai.
În raport se arată că numărul de afișări de reclame eliminate în conformitate cu politica sa de conținut politic este de peste 27 de milioane pentru România, anul trecut. În afară de asta, au fost eliminate peste 11 milioane de "aprecieri" false și mai bine de 14 milioane de urmăritori falși.
TikTok spuse că 27.000 de conturi false pe care le-a șters au fost urmate de mai bine de 70.000 de alte conturi în momentul eliminării acestora.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii