Comisia Europeană a lansat marți o cerere de propuneri în valoare de nouă milioane de euro pentru a-și consolida sprijinul acordat verificatorilor veridicității informațiilor și cercetătorilor.

Aceasta va extinde sfera de acțiune a Observatorului european al mass-mediei digitale prin instituirea unor centre naționale de verificare a informațiilor. Platformele naționale vor analiza campaniile de dezinformare și impactul acestora asupra societății, vor promova educația în domeniul mass-mediei și vor monitoriza politicile platformelor online, potrivit CE.

”Avem nevoie de o societate rezilientă și critică pentru a lupta împotriva dezinformării. Aceasta este o componentă importantă a strategiei noastre și, în acest scop, trebuie să sprijinim mass-media liberă și independentă, verificatorii veridicității informațiilor și cercetătorii. Vom face acest lucru prin consolidarea Observatorului european al mass-mediei digitale, prin sprijinirea dezvoltării unor centre naționale de cercetare în acest domeniu, care vor îmbunătăți capacitatea de a înțelege răspândirea dezinformării online”, a declarat vicepreședinta Vera Jourova.

Observatorul și-a început activitatea la 1 iunie 2020 și susține crearea și dezvoltarea unei comunități multidisciplinare formate din verificatori ai veridicității informațiilor, cercetători din mediul academic și alte părți interesate ce dispun de expertiză în domeniul dezinformării online. Ca atare, acesta contribuie la o mai bună înțelegere a actorilor relevanți și a dinamicii dezinformării, precum și a impactului acestora asupra societății.

Această a doua fază a proiectului este parte a programului de finanțare al Mecanismului pentru interconectarea Europei.

Termenul-limită pentru depunerea propunerilor este 5 noiembrie 2020.