Nouă acri de teren pe fermecătoarea insulă Paros, unde voiau să construiască o vilă cu piscină, este "ultima" investiție a cuplului Kaili-Giorgi, care au ajuns în vizorul anchetatorilor după deschiderea unei anchete în Grecia, paralelă cu Qatargate.

Anchetatorii cercetează infracțiuni de corupție și spălare de bani, iar ancheta belgiană a fost extinsă acum și în Grecia, ca urmare a ordinului procurorului financiar Christos Bardakis, scrie Il Fatto Quotidiano.

Achiziționarea lotului, după cum a relatat presa greacă, a fost făcută de cuplu în urmă cu nouă luni. Locuitorii din Paros au spus că este un teren deosebit de privilegiat, cu o suprafață de 9 acri, sau aproximativ 36.000 de metri pătrați, pe versantul Vunaliei în zona Kostos, cu vedere panoramică spre câmpie și mare. Costul? Aproximativ 300.000 de euro. Nu există nicio urmă a tranzacției în declarațiile de avere ale lui Kaili, deoarece aceasta datează din anul curent și, prin urmare, ar fi fost posibil să fie declarată abia în mai 2023.

Dar ceea ce a aprins interesul agenților financiari greci a fost consistența afacerii alături de compania imobiliară concomitentă înființată de Kaili și Giorgi cu sediul în Kolonaki, cartierul de lux din Atena, la o aruncătură de băț de Ambasada Italiei: vara trecută cei doi ar fi vizitat zona cu scopul dezvoltării proprietății în cauză pentru exploatarea comercială a acesteia. Din acest motiv, autoritățile elene ar trebui să interogheze persoanele care le-au vândut imobilul celor doi pentru a examina detaliile, cum ar fi metodele de plată.

Între timp, din Paros vine informația că vila urma să fie construită pe acel teren cu piscină și subsol: proiectele au fost deja prezentate Direcției de Urbanism a Municipiului Paros. Este o suprafață totală de 280 de metri pătrați, a declarat presei grecești inginerul care s-a întâlnit cu cuplul de trei ori în august: "Am avut 3-4 întâlniri. Ei doreau o casă în care să locuiască vara viitoare, toată planificarea fusese făcută pentru a face o casă pentru familia lor. Am căzut din nori cu această poveste, pentru că cel puțin Kaili era foarte bună. M-a uimit că o astfel de femeie este implicată în chestii de genul ăsta", a spus inginerul.

Totodată, și economistul american Nouriel Roubini a luat o poziție în cazul Qatargate și, într-un mesaj pe Twitter, a descris-o pe Eva Kaili drept o "majoretă coruptă" și "regina criptomonedelor": "A primit mită în numerar - dolari și euro - și nu în criptomonede fără valoare. Ipocrizia absolută!".

Între timp, celălalt europarlamentar grec care a ajuns recent în centrul atenției din cauza unei probleme privind decontările, conservatoarea Maria Spyraki, a fost exclusă din partidul Nea Dimokratia prin aceeași decizie a premierului grec Kyriakos Mitsotakis, până la finalizarea cercetărilor în cauză. Mai mult, până atunci Spyraki "nici măcar nu va fi candidată la funcția de deputat pentru Noua Democrație la următoarele alegeri naționale", a afirmat premierul grec.

Sursa: RADOR