Președintele Klaus Iohannis s-a adresat miercuri plenului Parlamentului European, reunit în sesiune la Strasbourg, în cadrul dezbaterii „This is Europe”.

Un sprijin continuu pentru Ucraina trebuie să fie una dintre principalele priorități ale UE, potrivit președintelui României.

„Trebuie să fim în continuare alături de Ucraina și de poporul ucrainean”, a subliniat el, adăugând că apărarea democrației, a integrității teritoriale și a suveranității, precum și a ordinii internaționale bazate pe reguli nu se poate confrunta cu o „oboseală a solidarității”.

În discursul său, din seria de dezbateri „Aceasta este Europa” organizată de Parlament, președintele Iohannis a spus că România este unul dintre cele mai bune exemple ale puterii transformatoare a UE, care a adus beneficii incontestabile și concrete cetățenilor români, și promovează puternic acțiunea coordonată.

„Extinderea familiei noastre europene prin acceptarea de noi membri nu va face decât să consolideze Uniunea”, a declarat el, referindu-se la deciziile istorice luate de Consiliul European în decembrie 2023 cu privire la Republica Moldova, Ucraina, Bosnia și Herțegovina și Georgia. Extinderea este o parte esențială a răspunsului strategic al UE la evoluțiile geopolitice și o investiție esențială pentru pace durabilă, stabilitate și democrație, a adăugat el.

Președintele Iohannis a subliniat, de asemenea, că UE trebuie să rămână un spațiu de liberă circulație și a solicitat aderarea deplină a României la spațiul Schengen cât mai curând posibil, permițând astfel țării să contribuie concret la consolidarea securității UE.

+++

Majoritatea eurodeputaților și-au reiterat apelul pentru aderarea deplină a României la spațiul Schengen de liberă circulație și au recunoscut sprijinul și solidaritatea manifestate de români față de refugiații ucraineni. Deputații au subliniat, de asemenea, importanța alegerilor europene din acest an, necesitatea de a continua lupta împotriva corupției și a ingerințelor străine, precum și de a apăra valorile UE.