Președintele Klaus Iohannis și premierul polonez Mateusz Morawiecki au "reiterat împreună că numai Kievul poate decide parametrii unor discuții de pace cu Moscova".

Președintele Klaus Iohannis l-a primit marți, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, cu ocazia organizării celei de-a patra runde a consultărilor interguvernamentale România – Polonia.

Iohannis a evidențiat "nivelul foarte ridicat al cooperării bilaterale în domeniul securității, atât din perspectiva relațiilor bilaterale, cât și la nivel aliat".

"Ne propunem ca legăturile noastre strânse pe linie de securitate și apărare să fie dublate de o cooperare economică robustă și fructuoasă, pe măsura potențialului oferit de cele două economii", a declarat după întâlnire Iohannism adăugând că Polonia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României din regiune: în anul 2022, schimburile comerciale bilaterale au atins un nivel record de aproape 11 miliarde de euro.

În contextul discuțiilor despre războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, "am reiterat astăzi împreună cu domnul prim-ministru Morawiecki condamnarea fermă a agresiunii ruse împotriva Ucrainei", a spus Iohannis.

El a adăugat că România și Polonia își vor menține fără echivoc susținerea pentru Ucraina, atât timp cât va fi necesar.

"Am reiterat împreună că numai Kievul poate decide parametrii unor discuții de pace cu Moscova", a declarat Iohannis, precizând că au convenit necesitatea consolidării coordonării bilaterale și în cadrul Uniunii Europene și al NATO pentru continuarea susținerii depline a Ucrainei.

În același timp, cei doi au agreat intensificarea susținerii pentru partenerii cei mai vulnerabili și cei mai afectați de conflict din regiune, în special Republica Moldova. 

Iohannis și Morawiecki au discutat și despre situația de securitate din regiunea Mării Negre și de pe Flancul Estic, reafirmând angajamentul de a colabora în continuare pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Madrid în ceea ce privește întărirea posturii aliate de descurajare și apărare de pe Flancul Estic.

Referitor la politica de extindere a Uniunii Europene, cei doi lideri au reiterat sprijinul comun pentru avansarea parcursului european al Ucrainei și al Republicii Moldova, ca state candidate la Uniunea Europeană.

La rândul său, premierul Poloniei a spus că vocea țărilor din regiune se aude "din ce în ce mai bine".

"Punctul de greutate se transferă în direcția Poloniei, României, țărilor din Europa Centrală. Și tocmai liderii din Polonia și din România care au spus ani de zile: «Nu construiți Nord Stream 2, haideți să nu devenim dependenți de Rusia» ... Noi asta am spus, guvernul nostru și guvernul român. Din păcate, s-a dovedit că am avut dreptate. Astăzi, după ce deja am suportat efectele, partenerii din Vest ne dau dreptate. Diagnosticele pe care le-am pus noi în trecut s-au dovedit reale”, a spus Morawiecki.

Forum economic România-Polonia/ Ciucă: Să evităm specula prin care prețurile au afectat fermierii

Mai mult pe EurActiv »