Italia: Reforma constituțională ar putea fi una istorică sau ar putea deschide o criză politică

Giorgia Meloni este hotărât să ducă mai departe reforma constituțională care ar introduce alegerea directă a premierului în Italia și pe care Meloni a definit-o ''mama tuturor reformelor'' cu scopul de a oferi o mai mare stabilitate executivului.
Articolul 138 din Constituția Italiei prevede două voturi în fiecare dintre ramurile parlamentare, Camera Deputaților și Senat, iar o reformă constituțională trebuie aprobată cu majoritate absolută la al doilea vot, relatează Euronews.
Textul aprobat, însă, poate fi supus ulterior unui referendum la cererea a 500 de mii de alegători, a unei cincimi din membrii unei camere, sau a cinci consilii regionale, cu excepția cazurilor în care camerele au aprobat într-o a doua rezoluție cu majoritatea a două treimi din componență.
Giorgiei Meloni i-ar putea fi greu să obțină un sprijin atât de larg în Parlament pentru propunerea ei de alegere directă a premierului.
''Reacțiile la prezentarea legii constituționale nu au fost foarte entuziaste, și nu doar din partea adversarilor politici, ci și a reprezentanților centrului și ai unor exponenți din centrul-dreapta'', explică Raffaele Bifulco, profesor de drept constituțional la Universitatea Luiss Guido Carli din Roma.
Potrivit profesorului Bifulco, va fi nevoie de cel puțin optsprezece luni pentru a discuta textul în Parlament. În cazul în care reforma constituțională va fi aprobată continuă el, pentru premier ''ar fi un succes semnificativ'' și un ''semnal important pe care Italia îl va lansa Europei''.
Meloni a declarat deseori ca una din prioritățile sale este de a oferi guvernelor stabilitatea necesară pentru a-și duce la bun sfârșit legislatura. La aceasta s-ar adăuga posibilitatea unei întăriri a puterii executive pe care predecesorii săi nu au reușit s-o realizeze niciodată, deși alegerea directă a prim-ministrului ar necesita probabil și o nouă modificare a legii electorale italiene.
În 2016, respingerea unui vast amendament constituțional, susținut puternic de premierul de atunci Matteo Renzi, a dus la demisia acestuia.
Sursa: RADOR RADIO ROMANIA
Comentarii