talia se plasează în fruntea clasamentului general al reputației turistice europene, chiar dacă trebuie să depună eforturi pentru a îmbunătăți utilizarea instituțională a rețelelor sociale. Este urmată de Spania și Germania, transmite agenția ANSA.

Datele reies din studiul Demoskopika privind reputația sistemelor turistice regionale, studi care anul acesta se extinde în contextul european cu Indexul Reputației Turistice Europene (Indice Etr) și pe care ANSA îl publică în avanpremieră. Italia, cu 109,1 puncte s-a plasat pe primul loc în clasamentul general obținând primatul în 3 din 5 indicatori (căutarea destinației, popularitate, destinație de încredere Tripadvisor).

Potrivit Demoskopika, mult mai puțin reconfortantă este poziționarea Italiei pe frontul rețelelor sociale, canalele instituționale monitorizate (Enit, Italia.it) nefiind exploatate în mod adecvat, spre deosebire de cele ale celorlalți concurenți (Spania, Portugalia, Grecia și Germania) Spania ocupă locul al doilea (105,3 puncte) în clasamentul general al medaliilor. Locul întâi ca ''cea mai socială destinație din Europa'' (112,4 puncte) și locul doi pentru nivelul de încredere al turiștilor, cuantificat în 31,7 milioane de recenzii înregistrate pe Tripadvisor în cele 12 luni ale anului 2023.

Locul trei este ocupat de Germania (101,6 puncte), o calificare obținută datorită unei performanțe semnificative la toți indicatorii identificați.

''A fi cea mai dorită și populară națiune este, fără îndoială, un fapt care ne face să privim prezentul cu satisfacție și viitorul cu optimism. Pentru noi însă nu este suficient să fim cea mai căutată destinație online, nu ne putem opri la asta: trebuie să aspirăm să facem în așa fel încât Italia să fie capabilă să prezinte și cea mai bună ofertă turistică, din punct de vedere al bogăției, profunzimii și calității, astfel încât să nu fie doar cea mai sexy destinație de pe internet, ci și cea mai aleasă'' comentează ministrul Turismului Daniela Santanchè. 

sursa: RADOR RADIO ROMANIA