Italia se pregătește să dea în judecată Austria pentru măsurile anti-tranzit din Pasul Brenner

Consiliul de Miniștri de la Roma a dat luni undă verde pentru ca Italia să poată demara un proces împotriva Austriei în fața Curții Europene de Justiție (CJUE).
În cadrul ședinței de guvern de luni, Consiliul italian de miniștri a dat "undă verde" procesului anunțat împotriva Austriei pentru măsurile antitranzit la CJUE.
Ministrul Transporturilor Matteo Salvini (Lega) a anunțat recent că va fi elaborat un dosar corespunzător.
Ministrul de Externe al Italiei Antonio Tajani (Forza Italia) a încercat să amelioreze lucrurile înainte de decizia Consiliului de Miniștri cu privire la un proces pentru măsurile anti-tranzit din Tirol.
"Verificăm ce se întâmplă la Pasul Brenner. În acest caz, bunul simț trebuie să prevaleze. Sper că se va găsi o soluție până la urmă", a spus duminică Tajani, la un eveniment electoral, la Bolzano, relatează Kurier.
Tajani a subliniat că încă mai are "relații bune" cu ministrul de externe al Austria, Alexander Schallenberg (ÖVP).
"Sper ca Austria să înțeleagă că există interese economice. Nu doar pe partea italiană și bineînțeles luând mereu în considerare mediul. Sper că rațiunea va prevala, pentru că pozițiile dure pot doar să provoace pagube", a explicat ministrul înainte de alegerile din Tirolul de Sud, care au loc duminica viitoare.
Discuția despre măsurile anti-tranzit, cum ar fi interdicțiile sectoriale de conducere sau interdicțiile de conducere pe timp de noapte, provoacă de ani de zile tensiuni între Italia și Germania, pe de o parte, și Austria, pe de altă parte.
Guvernul din regiunea Tirol și ministra Transporturilor Leonore Gewessler (Verzi) au precizat recent în mod clar și în repetate rânduri că nu doresc să renunțe la reglementarea traficului greu.
Salvini, pe de altă parte, a criticat întotdeauna acțiunile Austriei din Pasul Brenner - inclusiv săptămâna trecută - considerându-le contrare legislației UE. El a acuzat Comisia Europeană de inacțiune, deoarece nu a inițiat din proprie inițiativă proceduri pentru încălcarea dreptului comunitar.
Comentarii