Pe parcursul întregii dimineți a zilei de miercuri, însoțiți de nava Libra a Marinei militare transalpine, primii migranți deviați de Italia au ajuns pe coastele Albaniei. Cei 16 migranți - 10 cetățeni din Bangladesh și șase din Egipt - au ajuns la debarcaderul Shengjin pentru a intra direct, la o distanță de câțiva metri, în centrul de imigrare adiacent al orașului albanez. Acolo au fost identificați, înregistrați, au primit haine curate și alimente curate, au trecut controalele medicale corespunzătoare și au solicitat imediat, conform reglementărilor italiene, cererea de azil. Cu excepția a doi dintre ei, care s-au dovedit a fi minori și vor fi trimiși în Italia, potrivit rapoartelor presei locale, fără a oferi mai multe detalii.

Ceilalți au fost apoi însoțiți pe aproximativ 20 de kilometri în interior, până la marele centru de imigrație din Gjader, unde următoarele 28 de zile vor fi cruciale pentru a le cunoaște viitorul statut juridic pe baza aplicării dreptului internațional. Migranții sosiți miercuri în Shengjin și Gjader au fost primii care au testat noul acord dintre Roma și Tirana de a redirecționa migranții salvați de Forțele Armate transalpine în apele internaționale din centrul Mediteranei către Albania și de a accelera expulzările  fără a atinge solul italian.

Centrele de migrație albaneze din Shengjin și Gjader, din toate punctele de vedere, sunt sub jurisdicție transalpină, ca și cum s-ar afla în țara în formă de cizmă. De ce să nu profitate de centrele deja existente în Italia? Dincolo de atracția politică și mediatică a strategiei de migrație a lui Meloni în Albania, problema structurală de bază este că, de ani de zile, Roma nu a reușit să controleze pe deplin migranții fără dreptul la protecție internațională, motiv pentru care ei scapă adesea în restul Europei. În caz contrar, construirea și întreținerea a două centre de imigrare în Albania ar fi inutilă.

În ultimele ore, cuvântul „externaliza” favorizează politica de migrație promovată de premierul italian, Giorgia Meloni. Conform dicționarului, verbul este de natură economică și constă în încredințarea îndeplinirii propriilor sarcini sau servicii unei alte companii. Urmând paralelismul în termeni statali și internaționali, Italia nu își externalizează cu adevărat gestionarea migrației prin Albania, ci tocmai opusul: Roma investește pentru a se ocupa personal de gestionarea migrației, transformând două ținuturi balcanice în două noi enclave cu jurisdicție transalpină. Așadar, ceea ce face Italia – care marchează un înainte și un după în Uniunea Europeană – este să-și devieze și să-și avanseze granița.

Protocolul dintre Italia și Albania în materie de migrație, acum o referință pentru cincisprezece țări de pe continent, nu este atât de ușor de replicat în restul Uniunii Europene (UE). Acest lucru se datorează relației privilegiate pe care Roma și Tirana o au de ani de zile la nivel politic și economic. Exporturile transalpine din Albania se ridică la aproximativ 2.000 de milioane de euro în fiecare an și cu o creștere de aproximativ 4% anual. Noul pact privind migrația dintre cele două țări va determina și guvernul italian să plătească până la 800 de milioane de euro în următorii cinci ani; cu posibilitatea prelungirii acordului cu încă cinci ani.

Totuși, din punct de vedere politic, armonia italo-albaneză este și mai evidentă. În ultimele săptămâni, șeful Guvernului Albaniei, Edi Rama, a declarat public că țara sa simte literalmente „iubire necondiționată„ față de Italia. Pe baza acestor afirmații, el a justificat acordul de migrație cu Roma ca fiind „exclusiv” și, prin urmare, de nereprodus cu restul statelor europene. La aceasta trebuie să adăugăm un fundal geopolitic notabil: Albania este un candidat oficial la intrarea în Uniunea Europeană din 2014. Și, pe viitor, îi va fi foarte util să aibă de partea ei o țară fondatoare precum Italia.

Sursa: Rador Radio România