Președintele Klaus Iohannis a vorbit la summitul PPE despre importanța votului din 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare.

”Anul acesta, în care au loc alegerile pentru Parlamentul European, este unul simbolic. Se împlinesc 30 de ani de când regimurile totalitare din estul Europei au dispărut, în sfârșit. Alegerile pentru Parlamentul European din acest an sunt, de aceea, mult mai importante decât anii trecuți.Europa nu se poate întoarce înapoi în timp! Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să dăm startul unei noi ere de prosperitate și siguranță”, a declarat sâmbătă președintele Klaus Iohannis, la summitul PPE organizat la București.

Șeful statului a subliniat că alegerile europarlamentare sunt percepute adesea ca fiind ”mai puțin relevante” pentru impactul pe care îl au în viața de zi cu zi a oamenilor, ”o evaluare complet eronată, pentru că uneori, din cauza formei adesea excesiv de birocratice în care lucrează instituțiile europene, omitem esențialul: oamenii sunt cei care se află în centrul construcției europene, iar instituțiile au misiunea de a fi în slujba oamenilor”.

”Din această perspectivă, a modului în care cei care merg să ne reprezinte la Bruxelles sau Strasbourg reușesc să asigure un nivel de trai crescut, o viață sigură și prosperă pentru toți cetățenii europeni, scrutinul din 26 mai capătă o importanță deosebită. Este, totuși, și un moment cu o profundă valență civică, pentru că viitorul Europei trebuie decis de voința oamenilor, nu de neimplicarea lor. Absenteismul înseamnă să le permitem altora să hotărască în locul nostru”, a atras atenția Klaus Iohannis.

”Votul este, în definitiv, cea mai bună formă de răspuns și sancțiune la discursul populist, eurosceptic și demagogic care a devenit virulent în ultima vreme și în Europa, dar și în România”, a mai spus președintele.