Ministrul francez pentru Europa și afaceri externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat joi, aflat în vizită la București, că Franța dorește extinderea spațiului Schengen în cadrul președinției Consiliului Uniunii Europene.

„Spiritul Schengen - libera circulație - presupune controlul strâns al frontierelor, una nu merge fără cealaltă și este esențial să putem reforma Schengen în profunzime, mai întâi pentru a-i consolida guvernarea și pentru a face astfel încât mecanismele de control să fie riguroase și consolidate în toate dimensiunile lor. Aceasta dorim să obținem în cursul Președinției franceze și aici intră și dorința noastră de a extinde Schengen. Știm că România este interesată de această extindere. Suntem într-o dispoziție foarte favorabilă în această privință atât pentru România, cât și pentru Bulgaria și Croația", a declarat Jean-Yves Le Drian, în conferința comună cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, relatează Agerpres.

România încearcă de mult timp să intre în Spațiul Schengen, dar unele state au făcut o legătură între accesul în acest spațiu și MCV.

În Spațiul Schengen sunt majoritatea statelor UE - cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României - plus Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein.