Cu siguranță, Boris Johnson, care se prezintă drept promotor al aderării Ucrainei la Uniunea Europeană (UE), are de ce să își facă griji: mai bine decât arhitectul Brexitului el se poate visa ca îngerul vestitor al extinderii. Dar cazul Ucrainei depășește contradicțiile. Călătoria importantă pe care liderii Uniunii tocmai au făcut-o, pe 2 și 3 februarie, la Kiev, în plin război, a făcut posibilă reafirmarea forței legăturii euro-ucrainene, care acum trebuie să-și găsească o formă instituțională.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului, Charles Michel, au reușit să găsească cuvintele potrivite, alături de președintele Volodimir Zelenski, pentru a exprima solidaritatea europenilor și credința lor în lupta ucrainenilor împotriva agresorului rus. Prezența celor cincisprezece comisari care i-au însoțit, cele aproximativ 50 de miliarde de euro alocate în ultimul an de Bruxelles în ajutoare umanitare, economice și militare pentru Kiev, evoluția reală a UE sub efectul războiului sunt toate semne ale unui puternic angajament. Dar ucrainenii nu vor doar să câștige războiul pe care Rusia îl poartă împotriva lor: vor să nu mai fie nevoiți să se teamă de ea.

Pentru aceasta, ei văd apartenența la UE, pe lângă cea la NATO, ca o protecție – aceeași de care se bucură fostele țări ale Pactului de la Varșovia, precum Polonia. Dorința lor pentru Europa nu este nouă: în 2013, a fost refuzul de a semna tratatul de asociere cu UE de către președintele lor de atunci, Viktor Ianukovici, sub presiunea Moscovei, care a dus la revolta Maidan, căderea acestui președinte, apoi, ca răzbunare, anexarea Crimeii de către Vladimir Putin și prima intervenție rusă în Donbas. Această dorință pentru Europa este plătită de Ucraina de zece ani.

Așadar, Bruxelles-ul a avut dreptate să acorde, în iunie 2022, statutul de candidat Ucrainei și Moldovei, aceasta din urmă amenințată tot de Moscova. A fost o primă formă de protecție. Aderarea la UE este, totuși, un proces lung și laborios, care uneori a lăsat candidați pe drum, în special anumite țări din Balcanii de Vest, a creat frustrări imense și a creat un vid pentru influențe dăunătoare. Din cauza situației de urgență, liderii ucraineni cer o procedură accelerată și doresc să adere la UE în 2026.

Nu este realist. Prin urmare, Ursula von der Leyen și Charles Michel s-au abținut cu înțelepciune să ofere un calendar Kievului. Dar nici nu ar fi realist să lăsăm acest proces să treneze, în funcție de diferențele dintre statele membre cu privire la oportunitatea de a accelera sau încetini extinderea Uniunii Europene. Dacă este adevărat, așa cum a spus președinta Comisiei, că "viitorul Europei se scrie în Ucraina", atunci trebuie să fim creativi și să găsim formula care să ne permită să integrăm aceste țări aflate în război în Uniune cu o traiectorie și obiective clare, evitând capcanele experiențelor anterioare.

Depinde de UE să susțină Ucraina în demersul său, cu cereri privind lupta împotriva corupției, eradicarea sistemului oligarhilor și reforma judiciară, cereri cu atât mai legitime cu cât Europa va juca un rol major în reconstrucție. De asemenea, UE și statele sale membre trebuie să accelereze reformele interne care să le permită să primească Ucraina fără a destabiliza sau slăbi întregul edificiu. Circumstanțele sunt excepționale, la fel trebuie să fie și ritmul.

sursa: RADOR