Vahtang Maharoblișvili este ambasadorul Georgiei la Uniunea Europeană.

Duminică s-au împlinit 14 ani de când Rusia a lansat o agresiune militară pe scară largă în Georgia, testând democrația din această țară și alegerea sa europeană și euro-atlantică, precum și întregul Occident cu privire la capacitatea sa de a apăra principiile și ordinea  internațională bazată pe reguli. Ordin. Reflecția asupra acestui război este și mai importantă acum, deoarece lumea este martoră la agresiunea continuă și neprovocată a Rusiei în Ucraina.

Modelul invaziei militare a țărilor independente a fost stabilit în 2008, când Rusia a lansat un atac masiv împotriva Georgiei pe uscat, mare, aer și spațiul cibernetic. Amploarea acestui scurt război a fost remarcabil de mare pentru mica țară din Europa de Est.

Zeci de orașe din Georgia au fost bombardate, iar peste cincizeci de sate georgiene din jurul Ținvali au fost arse în totalitate. Rusia a preluat controlul asupra a peste cinci văi și a continuat ocuparea ilegală a regiunilor Abhazia și Osetia de Sud/Ținvali.

Bilanțul uman al invaziei ruse a fost nu mai puțin devastator, sute de vieți fiind pierdute – în mare parte civili pașnici – și ducând la un alt val de strămutare forțată a etnicilor georgieni. Acest lucru a adus la jumătate de milion numărul total de IDP (persoane deplasate intern) și refugiați expulzați din casele lor de la începutul anilor 1990 din cauza purificării etnice.

Verdictul mult așteptat al invaziei din 2008 a apărut abia anul trecut, când Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg a stabilit responsabilitatea Rusiei pentru încălcările grave ale drepturilor omului în timpul războiului și în perioada de ocupare ulterioară a teritoriilor georgiene.

Încălcările includ uciderea, tortura, violul, tratamentul inuman, detenția arbitrară, purificarea etnică, jefuirea și incendierea caselor georgienilor. În plus, CEDO a recunoscut Rusia drept statul care controlează efectiv regiunile ocupate ale Georgiei și a confirmat că Moscova încă încalcă Acordul de încetare a focului din 12 august 2008, mediat de UE.

De la acest război, Rusia și-a consolidat prezența militară ilegală în regiunile Abhazia și Osetia de Sud/Ținvali și a intensificat pașii către anexarea lor de facto, proiectându-și puterea în regiunea extinsă a Mării Negre. Forțele de ocupație continuă exercițiile militare regulate, împreună cu răpirea și detenția ilegală a georgienilor. Ridicarea de mici „ziduri ale Berlinului” sub formă de sârmă ghimpată sau garduri înalte în mijlocul curților și grădinilor localnicilor a devenit un coșmar de zi cu zi pentru toată Georgia.

Vulnerabilitatea este deosebit de tangibilă în satele adiacente liniei de ocupare. Acești oameni continuă să locuiască în casele lor cu risc ridicat care planează asupra vieții lor.

Pe fondul provocărilor zilnice din preajma liniei de ocupație, multe cazuri au riscat să ducă la noi ostilități deschise, inclusiv cele de torture și uciderea lui D.Bașaruli, G.Othozoria și A.Tatunașvili pe motiv de etnie, precum și ocupația ce se extinde: forțele de securitate ruse au capturat noi zone din teritoriul controlat de Georgia, înaintând în tăcere dincolo de linia de ocupație.

În acest context, escaladarea unui conflict armat mai semnificativ a fost prevenită doar datorită arhitecturii de pace bine stabilite facilitată de UE, cum ar fi formatele discuțiilor internaționale de la Geneva și mecanismelor de prevenire și răspuns la incidente, precum și prezența Misiunii de Monitorizare a UE în Georgia.

La rândul său, Georgia a urmărit cu fermitate o politică durabilă și pașnică de soluționare a conflictelor. De-a lungul anilor, guvernul Georgiei nu a cruțat niciun efort pentru a-și avansa politica de pace în două direcții principale — dezocuparea regiunilor Abhazia și Osetia de Sud/Ținvali, pe de o parte, și stimularea angajamentului și a întăririi încrederii între comunități divizate de linia de ocupație, pe de altă parte.

Dacă în urmă cu 14 ani unii sceptici puteau vedea un „argument” de „înțelegere a Rusiei” pentru invadarea Georgiei în 2008, astăzi, nimeni nu se îndoiește că „exercițiile” din 2008, 2014 și 2022 fac parte din aceeași strategie a Rusiei de retrasare a frontierelor în Europa și stabilirea unor noi așa-numite zone de influență, subminând independența și aspirațiile europene ale țărilor suverane. Iar ținta aici este Occidentul colectiv în sine.

Această aventură periculoasă face ca întreaga lume să realizeze ce este în joc și care ar putea fi prețul dacă lumea liberă și națiuni precum Georgia, Moldova și Ucraina sunt înfrânte în lupta lor pentru libertate și alegerea europeană. În cele din urmă, este vorba despre Europa, securitatea internațională și viitorul tuturor. Și asta îl face un moment al alegerii.

Fie dorim să păstrăm ordinea bazată pe reguli – unde principiile funcționează și pacea prevalează și toți facem tot posibilul pentru a proteja sistemul – fie riscăm să pierdem și să ne trezim într-o lume în care „pe timp de război legile tac”, în care armele nucleare determină regulile și o mare putere militară decide pentru țările mici independente. Cred că alegerea este clară și fără îndoială.

Georgia, la rândul ei, este puternică acolo unde trebuie și, în ciuda provocărilor de securitate, se alătură lumii civilizate în luarea măsurilor internaționale pentru a opri acest război agresiv. Sunt mândru că Tbilisi a fost un susținător sau coautor al tuturor rezoluțiilor sau deciziilor care au fost adoptate la New York, Geneva, Viena, Strasbourg, Haga sau Bruxelles în sprijinul Ucrainei și a condamnării invaziei Rusiei.

Din perspectiva unei persoane care lucrează de 20 de ani pe subiecte legate de UE, voi spune că în aceste vremuri dificile, Uniunea Europeană a demonstrat un sentiment de unitate fără precedent și capacitatea de a lua rapid decizii strategice.

Ultimii pași îndrăzneți ai UE au transmis lumii un semnal important: comunitatea internațională nu va accepta practica folosirii forței pentru a obține dominația politică asupra lumii libere. Decizia din 23 iunie a Consiliului European de a acorda perspectiva europeană tuturor cei trei parteneri asociați – Georgia, Moldova și Ucraina – a repezentat probabil drept cea mai decisivă poziție strategică a UE în ultimul deceniu, ilustrând faptul că Bruxelles a devenit cu adevărat un jucător geopolitic global.

Întoarcerea Georgiei înapoi la familia europeană a fost o aspirație a guvernului primei Republici Democratice Georgia în anii 1918-1921 (ocupată mai târziu de Uniunea Sovietică) și a fost un vis al multor generații ale poporului georgian.

Această dorință puternică și unitatea a peste 80% dintre georgieni în jurul opțiunii europene au făcut ca țara – cu 20% din teritoriul său ocupat și 10% din populația sa fiind strămutată forțat – să poată avansa fără încetare și să facă pași concreți către o tranziție democratică și integrarea europeană și euro-atlantică.

De ani de zile, Georgia a ocupat poziții de conducere în cadrul Parteneriatului Estic, implementând cu succes reformele sale democratice în materie de bună guvernare, stat de drept, anticorupție, pluralism și libertatea mass-mediei, drepturile omului, incluziunea de gen și protecția minorităților, instituții puternice și societate civilă.

Acest istoric general pozitiv a pus bazele deciziei istorice a UE, recunoscând perspectiva Georgiei pentru aderarea la UE și exprimându-și disponibilitatea de a acorda statutul de candidat odată ce țara abordează prioritățile stabilite de Comisia Europeană.

În ciuda dificultăților, guvernul Georgiei este ferm angajat să pună în aplicare recomandările CE. Munca a fost deja lansată, iar Georgia va face tot posibilul pentru a face progrese în ceea ce privește toate cerințele, consolidându-și în continuare democrația, întărirea statului de drept și incluziunea.

În timp ce vorbesc despre lecțiile învățate din 2008, precum și din 2014 și 2022, trebuie să spun, fiind ferm convins de faptul că consecvența și cooperarea, precum și o viziune strategică pentru trioul Georgia, Moldova și Ucraina, pentru Marea Neagră și extindere reprezintă calea către o „Europa liberă, întreagă și pașnică”.