Și Alianța USR-PLUS este interesată de intrarea în noul grup constituit de partide membre ale ALDE și En Marche, partidul de guvernământ din Franța.

Partidul Liber Democrat german (FDP) a confirmat că liberalii europeni şi alianţa naţională franceză condusă de preşedintele Emmanuel Macron au convenit asupra unui plan de a-şi uni forţele în Parlamentul European în urma alegerilor europene, scrie Agerpres.

Acest grup parlamentar se va constitui într-o nouă forţă în legislativul european şi va pune capăt actualei coaliţii de-facto între social-democraţi şi conservatori, a transmis duminică FDP printr-un comunicat.

Grupul parlamentar va acoperi un spectru ideologic larg, dat fiind că alianţa Renaissance a lui Macron include, pe lângă partidul prezidenţial La Republique en Marche (LREM) şi MoDem, ambele partide liberale, şi partidul conservator Agir.

Renaissance şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) au convenit asupra obiectivului lor sâmbătă, dar rămân deschise primirii de noi membri, a indicat FDP.

Liberalii germani au menţionat următoarele partide care au semnat până acum planul de colaborare: Ciudadanos (Spania), FDP (Germania), Momentum (Ungaria), Mouvement Reformateur (Mişcarea Reformistă, Belgia), NEOS (Austria), Renaissance (Franţa) şi două formaţiuni olandeze, D66 şi partidul de guvernământ VVD.

Săptămâna trecută, conducerea extinsă a Uniunii Salvați România (USR) a decis ca europarlamentarii formațiunii să participe la crearea noului grup, iar fostul premier Dacian Cioloș, șeful PLUS și primul pe lista Alianței 2020 USR PLUS pentru alegerile europene din 26 mai, s-a întâlnit joi, la Sibiu, cu președintele francez Emmanuel Macron.