WWF-România și alte 20 de organizații nonprofit de protecția naturii au semnat și depus la Comisia Europeană o sesizare referitoare la încălcarea Directivei Habitate (Directiva 92/43/CEE) de către statul român, prin adoptarea legii 242/2024.

Ca stat european, România și-a asumat anumite obligații, între care și cele prevăzute de Directiva habitate. Legea 242/2024 încalcă aceste obligații, prin faptul că permite uciderea neselectivă a exemplarelor de urs brun, inclusiv a exemplarelor de talie mare (trofeu), deși nu acestea sunt cele care produc daune în comunități, potrivit unui comunicat WWF-România.

Ca organizație de mediu ce își propune să  construiască un viitor în care oamenii trăiesc și se dezvoltă în armonie cu natura, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) reamintește că a susținut și promovat soluții pentru ”conviețuirea în siguranță a oamenilor în zonele de prezență a speciilor sălbatice”, iar aceste soluții propuse și implementate de organizație au dovedit că acest lucru este posibil.

”Respectarea angajamentelor nu este opțională. Fapt valabil inclusiv la nivelul reprezentanților autorităților. De aceea rămânem consecvenți în susținerea și implementarea măsurilor de prevenire și de scădere a conflictelor cu animalele sălbatice, în paralel cu asigurarea unui management sustenabil pentru specia urs, bazat pe date credibile și măsuri eficiente”, a afirmat Dr. biol. Cristian-Remus Papp, Coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).

”Considerăm că viața oamenilor este bunul cel mai de preț, tocmai de aceea măsurile de prevenire și rezolvare a conflictelor sunt cu adevărat importante, așa importantă este implicarea autorităților în găsirea de soluții eficiente, bazate pe cercetări și studii științifice și care să nu contravină angajamentelor asumate la nivel internațional, pentru asigurarea unei bune stări de conservare a biodiversității. Extragerea masculilor dominanți din sălbăticie și nu a exemplarelor habituate din jurul localităților și stațiunilor turistice nu va reduce conflictele. Avem nevoie de principii solide și transparente din acest punct de vedere, dar și de alte măsuri complementare, cum ar fi eliminarea atractanților și educația, fără de care conflictele cu urșii nu au cum să scadă” a mai precizat Cristian-Remus Papp.

”Solicităm Comisiei Europene să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva statului român și să ia măsurile necesare pentru a suspenda aplicarea până se va asigura conformitatea legii 242/2024 cu Directiva Habitate”, se arată în sesizarea adresată Comisiei Europene.