Majoritatea statelor UE cer să trimită migranți în țări terțe
Un grup de 15 state membre ale UE a lansat un apel comun de externalizare a politicii de migrație și azil, pe modelul acordului semnat de guvernul italian cu Albania, pentru a transfera migranții pentru procedurile de cerere de azil.
Țările semnatare sunt: Austria, Bulgaria, Cipru, Italia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Țările de Jos, Polonia, Cehia și România, conform Euronews.
În scrisoarea deschisă din data de 15 mai, care a fost făcută publică joi 16, țările semnatare se plâng de o creștere „nesustenabilă” a sosirilor neregulate și de necesitatea găsirii unei soluții.
Uniunea Europeană negociază deja de ani de zile o variantă pe care a și aprobat-o săptămâna aceasta: e vorba de noul Pact privind migrație și azil, o reformă așteptată din perioada Regulamentul Dublin.
Regulile, care vor intra în vigoare peste doi ani, stabilesc o solidaritate obligatorie cu țările de prima sosire, precum Italia, prevăzând că fiecare stat UE trebuie să primească o anumită cotă de solicitanți de azil, sau să plătească o contribuție economică de 20 de mii de euro pentru fiecare migrant.
Scrisoarea de patru pagini solicită, în schimb, transferarea parțială a sarcinilor de la autoritățile naționale către țări terțe. O cale întreprinsă nu doar de Italia (care va trimite maximum 36 de mii de persoane pe an în două centre din Albania), ci și de guvernul de la Londra, într-un acord bilateral semnat în aprilie cu Rwanda și care a provocat deja o migrație secundară din Regatul Unit către Irlanda.
Mai bine de jumătate dintre țările membre solicită Uniunii Europene repatrieri eficiente în cazul respingerii azilului. Semnatarii scrisorii cer și posibilitatea integrării noului pact european cu problema repatrierii solicitanților de azil cărora li se refuză protecția internațională, o chestiune deschisă pentru UE, unde rata repatrierii este între 25 și 30 la sută.
Propunerile în acest sens variază de la „centre de repatriere” situate în afara teritoriului UE, până la trimiterea solicitanților de azil într-o „țară terță sigură alternativă” unde aceștia pot finaliza procesul de repatriere.
Uniunea Europeană a semnat acorduri care merg în această direcție cu țări de tranzit precum Turcia, Tunisia și Egiptul, ultimele două fiind promovate de președintele Comisiei Von der Leyen și de premierul italian Meloni.
Aceste acorduri extrem de contestate oferă finanțare în schimbul întăririi controalelor la frontieră, dar nu și transferuri ale solicitanților de azil dintr-un loc în altul, așa cum cer acordurile dorite de autoritățile de la Roma și Londra.
Comisia Europeană a spus că va analiza cu atenție scrisoarea, pe care a descris-o drept „complexă” și „cuprinzătoare”, și a subliniat că în următorii ani se va concentra pe implementarea reformei convenite.
Numărul mare de semnatari, mai mult de jumătate din cele 27 de state membre, sugerează că proiectul va deveni o prioritate de frunte a agendei Comisie și oferă o indicație asupra direcției pe care o poate lua Europa după următoarele alegeri din iunie.
Comentarii