Sezonul din 2020 al Campionatului Mondial de Formula 1 părea să fie unul mult redus ca număr de etape, având în vedere turnura pe care sportul urma să o abordeze.

Calendarul F1 pleca de la un minium de opt evenimente, dar, în cele din urmă, volumul lor s-a extins până la 17. În consecință, campionul mondial în exercițiu a putut spera fără emoții la egalarea și depășirea mărcii lui Michael Schumacher: 91 de victorii (obținute pentru Jordan, Benetton și Ferrari). Deja autorul a cinci triumfuri stagionale, Lewis Hamilton țintea istoria, în apropierea Mării Negre.

Prima șansă reală înspre dezideratul menționat mai devreme s-a constituit în Marele Premiu al Rusiei, un reper ce și-a păstrat aproximativ coordonatele inițiale din stagiune. Configurația de 5,8 kilometri, realizată în fostul Parc Olimpic de la Soci se afla deja a cea de-a șaptea experiență în Marele Circ. Dintre cei care au urcat pe prima treaptă a podiumului, actualul lider al clasamentului general a făcut-o de patru ori, inclusiv în 2018 și 2019. Așadar, un circuit favorabil britanicului de 35 de ani putea fi prima scenă a unei secvențe memorabile a motosportului efectuat pe patru roți.

Până la plecarea în întrecerea propriu-zisă, calificările i-au adus ceva peripeții serioase englezului. Incidentul lui Sebastian Vettel din Q2 îi putea periclita definitiv clasarea acestuia. În cele din urmă, secvența decisivă a fost dominată autoritar de Hamilton. El a stabilit un nou record absolut la Soci: 1.31.304. Max Verstappen a speculat perfect ultimul său tur din ultima secvență și l-a devansat (în linia întâi) pe Valtteri Bottas. Olandezul de la Red Bull a conștientizat cât de importantă este o poziționare pe locul secund, majoritar avantajos pe traseul semipermanent rus.

Prin urmare, intrarea în virajul doi, ulterioară startului, reprezenta șansa batavului de a ajunge în frunte. Din nefericire pentru el, Verstappen a avut un start nereușit, fiind depășit de către finlandezul de la Mercedes. Bottas a încercat să treacă și de colegul de echipă, dar nu a avut succes. Mașina de siguranță și-a făcut apariția din primul tur, după ce Carlos Sainz Jr. și Lance Stroll (împins de Charles Leclerc) au lovit pe rând parapeții.

După ieșirea Safety Car-ului, la începutul turului al șaselea, s-a confirmat o dublă penalizare a câte 5 secunde pentru Lewis Hamilton. Motivul s-a conturat în jurul a două simulări neregulamentare ale startului. Astfel, el a coborât pe locul al unsprezecelea la momentul ieșirii de la boxe. Cursa de recuperare l-a putut aduce pe campionul en-titre, fără probleme, doar către ultima treaptă a podiumului, însă orice șansă pentru victorie s-a disipat instantaneu, în mod frustrant.

În schimb, Valtteri Bottas a gestionat perfect și constant propriul ritm, așa cum a făcut-o și Max Verstappen. Nordicul a rămas în fruntea plutonului și în urma pit-stopului obligatoriu. A doua jumătate a întrecerii nu a mai adus alte întâmplări care să perturbe structura clasamentului final. La capătul celor 53 de tururi, modelul condus de Bottas a marcat confortabil cel de-al doilea succes al sezonului, alături de cel din Grand Prix-ul Stiriei. Prin urmare, povestea de la Soci din 2017 a ajuns să se repete, în sensul în care Bottas a transformat plecarea din linia secundă într-o victorie de etapă.

Cele 26 de unități acontate l-au ajutat pe exponentul țării celor 1.000 de lacuri să-și mărească avansul din clasamentul general față de același Max Verstappen. Ei completează, în continuare, topul 3 al ierarhiei, alături de Lewis Hamilton. Sextuplul campion mondial păstrează și el un ecart generos în fața principalilor urmăritori. Conform formula1.com, englezul are acum 44 de puncte în fața coechpierului său. Finalul întrecerii nu a prilejuit o intervenție amplă a lui Hamilton cu privire la noile amenzi primite pe circuit, adăugate celei de la Monza. El l-a felicitat pe Bottas pentru prestația excelentă etalată. Mai merită remarcată și ideea că săgețile din Stuttgart nu au fost niciodată învinse în Rusia. Mercedes a câștigat în toate cele șapte ocazii pe traseul inaugurat în 2014.

Următorul popas al Marelui Circ din actualul sezon constituie o titulatură exotică a unui eveniment într-o locație legendară. Marele Premiu al Regiunii Eiffel readuce în prim-plan binecunoscutul circuit de la Nürburgring. La revenirea caravanei pe tărâm german, recordul absolut al lui Michael Schumacher va rămâne încă valabil.

Surse:

https://www.formula1.com/en/results.html/2020/drivers.html