Martin Schulz spune că Viktor Orbán și Jaroslaw Kaczynski nu trebuie readuși în politica UE

Aceștia consideră că UE este importantă cel mult doar pe baza principiului profitului.
Fostul președinte al Parlamentului European Martin Schulz consideră că liderul Partidului Popular European, Manfred Weber, greșește când se folosește de extrema dreaptă pentru a menține rolul de conducător al dreptei moderate de la Strasbourg, deoarece asta va însemna doar că următorul președinte al Comisiei va depinde de Orbán și Kaczynski, scrie publicația ungară Nepszava.
Schulz, care în prezent este directorul Fundației Friedrich Ebert, apropiată de social-democrații germani, a declarat pentru Frankfurter Rundschau că intenția lui Manfred Weber este o sursă de îngrijorare chiar și pentru partidele din UE, dar dacă aceștia vor alege calea politicianului bavarez, continentul se va confrunta cu o campanie electorală interesantă, notează hvg.hu.
Fostul președinte al Parlamentului European a declarat că includerea din nou în politica UE a premierului ungar, a vicepremierului polonez și a celor ca ei, este imposibilă, deoarece ei consideră UE importantă doar pe baza principiului beneficiilor, dacă nu chiar deloc.
Nu se pune problema de valori în cazul lor, ei pot fi câștigați cel mult cu bani, deși Viktor Orbán a transmis în ultima vreme semnale că nu mai este interesat nici de acest lucru, pentru că „se lasă cumpărat” de chinezi și ruși, a declarat fostul președinte al Parlamentului European.
Martin Schulz a precizat că întrebarea este cum va reacționa Ursula von der Leyen la năzuințele lui Weber. Oamenii nu știu ce îi așteaptă pe copiii lor, pentru că criza climatică, războiul, foamea, epidemiile, China, India, Rusia sunt aici. În astfel de vremuri, steagul flutură pentru cei care susțin că trebuie să restaurăm ceea ce a fost sau să promitem un viitor luminos. Este exact ceea ce auzim de la populiști.
Desigur, ei nu pot demonstra succesul, dar funcționează să se bazeze pe imaginea unui inamic. Modul de a-i opri este ca politicienii să ia măsuri concrete pentru a calma temerile, astfel încât masele să nu-i urmeze orbește pe demagogi. Prototipul a fost propus în urmă cu 20 de ani de Silvio Berlusconi, urmat de Viktor Orbán, Boris Johnson, Donald Trump, Jair Bolsonaro, Jaroslaw Kaczynski și Rodrigo Duterte.
Metoda este aceeași pretutindeni: majoritatea trebuie obținută și din acel moment consideră că statul este al lor. Și cine este împotriva lor nu este un rival, ci un dușman. Dar aceasta este o mentalitate de tip fascist, a declarat fostul președinte al Parlamentului European în interviul acordat ziarului Frankfurter Rundschau.
Sursa: RADOR
Comentarii