România susține inițierea unei abordări mai coerente și strategice a Uniunii Europene privind relația cu Rusia, bazată pe unitatea de acțiune la nivelul Uniunii și a statelor membre, a subliniat secretarul de stat Iulia Matei la reuniunea CAE.

Reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), desfășurată luni la Bruxelles, a abordat mai multe teme de actualitate: Sahel, Belarus, gestionarea pandemiei de Covid-19 la nivel global, Afganistan, Rusia, Iran, Liban, Palestina. Agenda de dezbateri aprofundate a reuniunii a inclus Balcanii de Vest și relațiile transatlantice. De asemenea, agenda reuniunii a mai prevăzut și un schimb de opinii informal cu reprezentantul special al SUA pentru climă, John Kerry.

Referitor la Rusia, secretarul de stat Iulia Matei a arătat că ”România susține inițierea unei abordări mai coerente și strategice a Uniunii Europene privind relația cu Rusia, bazată pe unitatea de acțiune la nivelul Uniunii și a statelor membre”, potrivit unui comunicat MAE.

Ea a reamintit necesitatea continuării coordonării cu partenerii internaționali cu care UE împărtășește aceleași valori și s-a referit, în context, la reuniunea trilaterală România-Polonia-Turcia desfășurată la 23-24 aprilie la București, cu  participarea, ca invitați speciali, a miniștrilor afacerilor externe din Ucraina și Georgia.

În ceea ce privește situația din Belarus, secretarul de stat din MAE Iulia Matei a exprimat îngrijorarea în legătură cu evoluțiile interne și a reiterat susținerea pentru adoptarea cât mai curând a unui nou pachet de sancțiuni ale UE împotriva regimului de la Minsk.

De asemenea, Matei a accentuat nevoia transmiterii unui mesaj de sprijin pentru opoziția și populația din Belarus, subliniind, totodată, că publicarea de către Comisia Europeană a Planului Economic de Sprijin pentru un Belarus Democratic ar constitui o dovadă palpabilă în această direcție, în linie cu solicitarea Consiliului European din octombrie 2020.

Balcanii de Vest și politica de extindere

În cadrul discuțiilor privind Balcanii de Vest, oficialul român a salutat includerea subiectului pe agenda Consiliului Afaceri Externe, la solicitarea mai multor state membre, printre care și România și a pledat, dată fiind importanța subiectului, pentru menținerea constantă a regiunii în atenția miniștrilor afacerilor externe.

Ea a arătat că politica de extindere rămâne un element fundamental al angajamentului UE față de regiune și al menținerii orientării pro-europene a statelor din Balcanii de Vest.

”Având în vedere contextul actual, marcat de o competiție geopolitică intensă, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat că Uniunea trebuie să identifice noi modalități concrete pentru a răspunde provocărilor actuale care riscă să afecteze regiunea”, precizează MAE.

Iulia Matei a evidențiat că una dintre prioritățile majore trebuie să fie creșterea nivelului de aliniere a statelor candidate la Politica Externă Comună a UE, cu obiectivul de a consolida atașamentul acestora pentru valori și interese comune, încă din momentele incipiente ale discuțiilor de aderare.

Un alt obiectiv important menționat a fost consolidarea rezilienței regiunii, inclusiv prin combaterea amenințărilor hibride, cibernetice, precum și a dezinformării. În acest context, ea a menționat importanța comunicării strategice și menținerii unui angajament sporit al partenerilor din Balcanii de Vest în această privință.