Premiera italiană Giorgia Meloni cere UE ”fonduri urgente pentru țările de origine și de tranzit ale migranților", potrivit Rai News.

"La Consiliul European extraordinar din februarie, am identificat câteva măsuri care merg în direcția corectă, dar factorul timp este decisiv. Este fundamental și urgent să se adopte imediat inițiative concrete, puternice și inovatoare pentru combaterea și descurajarea plecărilor ilegale, recurgând și la alocări financiare suplimentare urgente, pentru ca țările de origine și de tranzit să colaboreze în mod activ", a menționat premiera Giorgia Meloni într-o scrisoare către Uniunea Europeană.

"În primul rând, este fundamental să distingem primirea refugiaților de politicile migratorii legate de cei care, este de înțeles, cer să vină în Europa din motive economice. Confuzia celor două niveluri, așa cum s-a făcut adesea până acum, este în detrimentul celor mai fragili și nevoiași de ajutor. Și nu este corect", a afirmat Giorgia Meloni în scrisoarea trimisă președintelui Consiliului European Charles Michel, președintelui Comisiei Ursula von der Leyen și actualului președinte al UE, Ulf Kristersson, pe tema migranției.

"Naufragiul care a avut loc în ultimele zile la câțiva metri de litoralul din Crotone, în care au murit zeci de persoane și mulți copii, ne-a șocat pe toți. Din păcate, acesta nu este un caz izolat. În Italia, de mulți ani, suntem puși în situația să plângem tragedii precum cea de duminica trecută, în care cei care încearcă să ajungă pe coastele noastre cu bărci improvizate, își pierd viața pe mare. Este de datoria noastră, morală, nu numai politică, să facem totul pentru a evita să se repete astfel de nenorociri", a scris premiera italiană în scrisoarea sa.

Sursa: RADOR