Mesaj către Péter Szijjártó: "Maghiarii din Transcarpatia vor să aparțină și ei Uniunii Europene"

Protestatarii maghiari din Transcarpatia care l-au întâmpinat pe Péter Szijjártó cred că Guvernul Orbán reprezintă interesele președintelui Rusiei în Ungaria și în străinătate.
Grupul "Reproiectare" din Transcarpatia, Ucraina, l-a așteptat pe ministrul de externe Péter Szijjártó în fața Primăriei din Ujhorod cu un banner imens, pe care scria: "Maghiarii din Transcarpatia vor, de asemenea, să aparțină Uniunii Europene", relatează publicația ungară Nepszava.
Liderul grupului activist a anunțat pe pagina sa de Facebook că și maghiarii din Transcarpatia vor să călătorească liber și să se angajeze în țările din Uniuniea Europeană.
"Dacă acest lucru nu se poate face imediat, măcar să nu tergiversăm procesul. Trecerea granițelor stabilite prin Tratatul de la Trianon este în interesul tuturor maghiarilor", a mai spus liderul grupului, care a adăugat: Guvernul Orbán nu ar trebui să reprezinte numai interesele maghiarilor din Ungaria, ci și ale celor de dincolo de granițele țării, însă în locul acesteia el reprezintă, dintr-un motiv misterios, interesele președintelui Rusiei în țară și în străinătate, de exemplu atunci când în Consiliul European nu votează pentru integrarea europeană a maghiarilor din Transcarpatia.
Népszava a relatat recent că mulți dintre maghiarii din Ujhorod lansează critici la adresa premierului Viktor Orbán din cauză că încearcă să obstrucționeze acordarea sprijinului pentru Ucraina. În schimb, în satele maghiare din această regiune încrederea față de premierul ungar este neclintită.
Întâlnirea de luni dintre ministrul ungar de externe și omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, a fost cea mai înaltă la nivel guvernamental ungaro-ucrainean de când unitățile armatei ruse au invadat Ucraina pe 24 februarie 2022, la ordinul președintelui rus Vladimir Putin.
Relațiile ungaro-ucrainene sunt tensionate din cauza multor probleme, cum ar fi declarațiile lui Viktor Orbán, care fac mai mult sau mai puțin ecou propagandei lui Putin, vetoul ajutorului UE destinat Ucrainei și drepturile lingvistice, care au fost restabilite recent legal pentru minoritatea maghiară din Transcarpatia, însă în pofida acestui fapt, scopul oficial al negocierilor este pregătirea întâlnirii Orbán-Zelenski.
Vicepremierul Olha Stefanișina a afirmat recent că ucrainenii ar dori ca locul de desfășurare a acestei întâlniri să nu fie Budapesta, ci Kievul.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii