Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat joi, la Kiev, că Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina, pentru că spiritul Europei trăiește în fiecare oraș și regiune a acestei țări, relatează Ukrinform.

Roberta Metsola a făcut această declarație în cadrul unui discurs susținut la cel de-al doilea Summit Internațional al Orașelor și Regiunilor, care are loc la Kiev.

"Voi nu luptați doar pentru a vă proteja casele și teritoriul. Luptați pentru ceva în care noi credem - calea europeană. Astăzi este Ziua Europei și înțelegem că spiritul Europei trăiește în fiecare regiune, în fiecare oraș al Ucrainei", a afirmat șefa Parlamentului European.

Roberta Metsola a dat asigurări că UE va continua să sprijine Ucraina prin condamnarea acțiunilor agresorului, adoptarea de sancțiuni împotriva Kremlinului, aducerea în fața justiției a tuturor autorilor crimelor de război și, de asemenea, va oferi Ucrainei asistență diplomatică, politică, umanitară, financiară și militară, atât cât va fi nevoie.

Ca exemplu, Metsola a amintit inițiativa de a transfera sute de generatoare în Ucraina din orașe și municipalități din Europa și primirea a milioane de refugiați la începutul războiului.

"Mă refer la viitorul Ucrainei ca membru al Uniunii Europene. Aceasta este promisiunea pe care am făcut-o în decembrie anul trecut. Aceasta este promisiunea la care Parlamentul European a lucrat încă din primele zile. Aceasta este o promisiune pe care, cu siguranță, o vom respecta. Drumul spre aderare, cu siguranță, va fi dificil, calea ucraineană este unică din multe puncte de vedere, deoarece trebuie luată în considerare urgența reconstrucției infrastructurii și a economiei ucrainene. Dar Parlamentul European și UE vor fi gata să ajute. Ne vom întoarce și vom reconstrui împreună. Pentru că Europa este Ucraina și Ucraina este Europa", a subliniat Metsola.

La ediția a doua a Summitului Internațional al Orașelor și Regiunilor de la Kiev iau parte peste 200 de participanți.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA