Miniștrii de interne încearcă să deblocheze aplicarea Pactului privind migrația și azilul
Miniștrii de interne din statele UE s-au reunit joi la Luxemburg pentru a încerca să deblocheze reforma politicii privind migrația, punându-se de acord asupra solidarității în primirea refugiaților între statele membre și o examinare accelerată a anu
Miniștrii de interne din statele UE s-au reunit joi la Luxemburg pentru a încerca să deblocheze reforma politicii privind migrația, punându-se de acord asupra solidarității în primirea refugiaților între statele membre și o examinare accelerată a anumitor cereri de azil la frontiere, relatează Agerpres.
Comisia Europeană și-a exprimat optimismul privind șansele unui acord, în timp ce reprezentanta președinției suedeze, ministra migrației Maria Malmer Stenergard, a evaluat șansele unui acord la "50-50".
"A fost un maraton, ne mai rămân poate 100 de metri", a spus comisara pentru afaceri interne Ylva Johansson la sosirea la reuniune.
Un acord ar deschide calea negocierilor cu Parlamentul European, în vederea adoptării reformei înainte de primăvara lui 2024.
Propunerea de compromis a Suediei, țară care exercită președinția semestrială a Consiliului UE, prevede o solidaritate obligatorie, dar "flexibilă".
Statele membre ar fi obligate să accepte un anumit număr de solicitanți de azil ajunși într-o țară UE supuse unei presiuni migraționiste sau în caz contrar să aducă o contribuție financiară către această țară.
Conform unor surse diplomatice citate de AFP, discuțiile se poartă în jurul unei compensații financiare de circa 20.000 de euro pentru fiecare solicitant de azil relocalizat.
Comentarii