Ministrul grec pentru migrație, în vizită la Sofia pentru a discuta despre aderarea la Schengen

Ministrul grec pentru migrație și azil, Notis Mitarakis, a ajuns luni la Sofia, ca parte a inițiativei grecești pentru integrarea Bulgariei și României în spațiul Schengen.
Ministrul grec pentru migrație și azil, Notis Mitarakis, s-a întâlnit la Sofia cu ministrul de interne și viceprim-ministru al Bulgariei, Ivan Demerdjiev. Mitarakis a discutat cu Demerdjiev despre problema migrației și eforturile pe care Grecia și Bulgaria le fac pentru gestionarea fluxurilor, în calitate de țări de primă intrare a migranților în Uniunea Europeană, relatează Reporter.gr
„În acest context, dar și în general pentru a face față fluxurilor deosebit de crescute, trebuie să convenim asupra măsurilor imediate care trebuie luate pentru o mai bună pază a frontierelor externe. Pentru protecția efectivă împotriva sosirilor ilegale”, a spus ministrul grec pentru migrație și azil în cadrul declarațiilor comune de după încheierea întâlnirii.
Totodată, în cadrul întâlnirii, s-au discutat inițiativele asumate de Grecia pentru aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen, un lucru care nu a fost reușit la Consiliul miniștrilor justiției și afacerilor interne, din decembrie anul trecut.
„În cadrul acestei inițiative, m-am întâlnit săptămâna trecută la Viena cu cancelarul Austriei, domnul Karl Nehammer, și cu ministrul de interne, domnul Gerhard Karner, cu care am avut discuții sincere și de substanță. De asemenea, miercuri merg la București pentru a mă întâlni cu ministrul de interne al României, domnul Lucian Bode. Este evident că trebuie rezolvată rapid problema în așteptare a aderării Bulgariei și României la zona Schengen”, a spus Mitarakis.
De notat că Grecia este în contact cu Președinția suedeză și Comisia Europeană în ceea ce privește inițiativa includerii atât a Bulgariei, cât și a României în spațiul Schengen.
„Ca state de primă intrare a fluxurilor de migrație ilegală, pozițiile Bulgariei și Greciei sunt cunoscute. În ceea ce privește negocierile în curs pentru noul Pact european privind migrația și azilul, este necesar un cadru strict și eficient de supraveghere a frontierelor externe ale UE, existând, între timp, o nevoie puternică de a demonstra o solidaritate substanțială cu țările de primă intrare. În acest context, dar și în general pentru a face față fluxurilor deosebit de crescute, trebuie să convenim asupra măsurilor imediate care trebuie luate pentru o mai bună pază a frontierelor externe, pentru o protecție eficientă împotriva sosirilor ilegale”, a declarat oficialul grec.
El a precizat că paza frontierelor externe este pasul ”absolut necesar” pentru evitarea fluxurilor secundare.
Pentru a gestiona mai bine fluxurile, pot fi luate imediat măsuri, la care Atena va fi bucuroasă să contribuie.
”În mod special, am subliniat problema extinderii spațiului Schengen, o problemă care prezintă un interes deosebit pentru Grecia, care și-a asumat o inițiativă de sprijinire a integrării Bulgariei și României. Integrare care, din păcate, nu a fost acceptată de toate statele membre UE la recentul Consiliu al Miniștrilor justiției și afacerilor interne, din decembrie anul trecut. În cadrul acestei inițiative, m-am întâlnit săptămâna trecută la Viena cu cancelarul Austriei, domnul Karl Nehammer, și cu ministrul de Interne, domnul Gerhard Karner, cu care am avut discuții sincere și de substanță. De asemenea, miercuri merg la București pentru a mă întâlni cu ministrul de interne al României, domnul Lucian Bode”, a mai spus ministrul grec al migrației.
El spune că trebuie rezolvată rapid „problema în așteptare” a aderării Bulgariei și României la Schengen, deoarece cele două țări au trecut cu succes de toate evaluările necesare.
„Această extindere va avea beneficii directe pentru întreaga UE și mai ales pentru Grecia, întrucât acum vom fi uniți pe cale rutieră, în cadrul spațiului Schengen, cu restul statelor membre ale Uniunii Europene cu tot ceea ce presupune acest lucru pentru transportul comercial și pentru turism. Dar dincolo de rezultatele sale practice, extinderea spațiului Schengen va transmite și un semnal de unitate și forță din partea UE într-un moment în care continentul nostru este pus la încercare de cel mai mare conflict armat de după cel de-al doilea Război Mondial”, a mai spus Notis Mitarakis.
Sursa: RADOR
Bulgaria: Procuratura și Internele au luat cu asalt rutele de migranți
Pe teritoriul întregii Bulgarii se desfășoară o operațiune de amploare împotriva traficului ilegal de migranți, sub numele de cod „Havala”, relatează Trud.
Procurori, anchetatori, polițiști și jandarmi au luat cu asalt simultan organizatori de canale de trafic de cetățeni străini din Turcia, prin Bulgaria, către Serbia și România, iar de acolo către țări din Europa Centrală și de Vest.
Există deja persoane reținute, despre care există informații operaționale că au condus canalele de trecere ilegală a frontierei turco-bulgare. Au fost arestați și șoferii de vehicule cu care au fost transportați migranții în interiorul țării. Au fost găsiți și străini aflați ilegal în țară.
Operațiunea specială vine la doar câteva zile după vizita procurorului general bulgar Ivan Gheșev la Ankara, unde a avut întrevederi cu procurorul general turc și ministrul de interne.
Momentan, nu există informații oficiale de la Parchet și Ministerul de interne. (Sursa: RADOR)
Comentarii