Ministrul ungar de Externe: Cooperarea noastră cu Rusia nu reflectă gustul nostru politic

Condițiile pentru negocierile de pace sunt astăzi mult mai rele decât ieri, dar totuși mai bune decât vor fi mâine. De ce? Cu cât trec mai multe zile în război, cu atât mor mai mulți oameni și mai multă infrastructură este distrusă.
Așadar, războiul trebuie oprit imediat, deoarece condițiile pentru pace se deteriorează pe zi ce trece, a declarat ministrul ungar de externe în cadrul emisiunii de limba turcă difuzată de televiziunea Bloomberg.
Potrivit stenogramei ministerului de resort, care a fost trimisă și redacției ziarului ungar "Népszava", Péter Szijjártó a declarat că relațiile cu Rusia sunt absolut importante pentru Ungaria.
"Este aceasta o decizie politică? Nu. Reflectă acest lucru gusturile noastre politice? Nu, atunci de ce? Din cauza chestiunii fizice. Aprovizionarea cu energie este o problemă fizică, ceea ce necesită o sursă și o conductă. Dacă ratezi cel puțin una dintre cele două, ești terminat, nu ești nicăieri. Iar dacă întrerupem legătura energetică cu rușii, atunci, din punct de vedere fizic, infrastructura actuală nu va fi suficientă pentru a aproviziona țara", a subliniat Péter Szijjártó. (Este o altă chestiune că Cehia, care are capacități similare, a reușit să se desprindă de gazul rusesc. A reușit și Slovacia, într-un procent de 70% și, de fapt, nu mai are nevoie de Rusia pentru combustibil nuclear - n. red.).
Ministrul de externe a mai precizat: "Dacă tăiem conducta de petrol, de exemplu, de Rusia, va rămâne conducta care trece prin Croația, care are o capacitate mult mai mică și nu ne-ar putea aproviziona pe noi sau Slovacia, care acum este, de asemenea, aprovizionată de Rusia. Dat fiind faptul că Croația a crescut taxa de tranzit, diversificarea este fără speranță. Situația este similară și cu gazele naturale. Dacă oprim livrarea pe gazoductul Turkish Stream, celelalte conducte de intrare nu ne vor putea aproviziona. Este atât de simplu. Ca să nu mai vorbim de proiectul nostru nuclear. Prin urmare, când vine vorba de zonele care nu sunt afectate de sancțiuni, continuăm cooperarea într-un mod normal, deoarece acesta este interesul nostru național".
sursa: Rador Radio România
Comentarii