Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți competența viitorului colegiu. Premierul Ciolacu susține că România a obținut un portofoliu ”major”.

Roxana Mînzatu va fi unul dintre cei șase vicepreședinți executivi ai Comisiei Europene și va gestiona portofoliul Oameni, competențe și pregătire.

Mînzatu a fost propusă pentru funcția de comisar din partea României după ce Von der Leyen a insistat ca Bucureștiul să trimită și o propunere de femeie. Inițial, premierul Marcel Ciolacu l-a propus pe eurodeputatul Victor Negrescu, precizând că dorește un portofoliu economic.

După anunțul Ursulei von der Leyen, premierul Marcel Ciolacu a scris pe Facebook că portofoliul obținut de România este unul ”major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro”.


În schimb, eurodeputatul USR Vlad Voiculescu susține că România a primit ”un portofoliu mic și un titlu de Vicepreședinte ca premiu de consolare”.

”Doamnei Mînzatu nu i-a fost încredințat un "portofoliu economic mare”, așa cum se lăudau domnul Ciolacu și PSD. I-a fost încredințat, culmea, portofoliul cu domeniile la care România stă cel mai prost. Practic, dacă va face treabă bună - ceea ce îi doresc în mod sincer - doamna Mînzatu va reuși exact ceea ce domnul Ciolacu și PSD nu au reușit - și de fapt nici nu s-au străduit - în ultimii 30 de ani în România”, a scris Voiculescu pe Facebook.


Nici eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan nu e încântat de portofoliu.

"Portofoliul obținut de prim-ministrul Ciolacu este gol de conținut, are zero competențe concrete și este opusul a ceea ce a promis că va obține. La începutul verii, prim-ministrul Marcel Ciolacu spunea că România are șanse reale să obțină portofoliul de comisar european pentru Economie - deținut în prezent de fostul prim-ministru al Italiei, Paolo Gentiloni - și și-a asumat public obiectivul de a obține postul respectiv”, a reacționat Mureșan într-un comunicat. 

În opinia sa, Marcel Ciolacu a obținut pentru România un portofoliu cu ”titlu pompos”, dar care nu are o componentă economică, ci o componentă socială, ”fără atribuții clare și prin care nu va coordona direcțiile generale din cadrul Comisiei care iau deciziile importante pentru România”.

”Coeziunea, agricultura, investițiile, industria - domeniile cele mai importante pentru țara noastră, prin care sunt alocate fonduri europene direct României, vor fi coordonate de alți comisari. De aceea, portofoliul obținut de Marcel Ciolacu nu este o victorie, ci este un eșec. România nu avea nevoie de un comisar cu o funcție onorifică, ci de un comisar care poate influența deciziile pe domeniile care contează cel mai mult pentru România”, mai spune Mureșan. 

Poziția lui Mureșan l-a supărat pe eurodeputatul PSD Mihai Tudose.


Fostul comisar Dacian Cioloș apreciază că, deși portofoliul nu este acoperit de foarte multe prevederi ale tratatelor europene, are ”o greutate politică și financiară importantă”: ”Modelul social european despre care se vorbește atât de mult în ultimii ani, locurile de muncă și direcția în care trebuie să dezvoltăm competențe pentru viitorul digital, spre exemplu, pe economia decarbonizata, vor fi elemente de prim-plan în dezbaterea europeană în următorii ani”.

Într-o postare pe Facebook, el mai spune că ”Guvernul României a negociat bine interesul României la vârful Comisiei Europene, prin portofoliul și poziția de Vicepreședinte Executiv pe care le obține Roxana Mînzatu”.


Fostul eurodeputat REPER Alin Mituța apreciază că portofoliul este ”mediu”.

”Funcția de vicepreședinte executiv înseamnă prestigiu dar nu neapărat putere. În practică ce contează mai mult sunt direcțiile generale din subordine. Acestea nu au fost anunțate încă”, a scris el pe Facebook.

Și Dragoș Pîslaru consideră că e un portofoliu bun, explicând că e un portofoliu economic, deși ”nu pare la prima vedere”.

”Nu există dezvoltare economică europeană fără competențe și capital uman adecvat. Investiția în oameni este crucială pentru pregătirea unui viitor prosper și competitiv economic. Iar partea legată de libera circulație a forței de muncă și de competențe pe piața internă este parte din nucleul dur al legislației europene”, spune fostul eurodeputat REPER.

++++

Premierul Marcel Ciolacu a promis multe, dar a livrat un eșec pentru România în noua Comisie Europeană von der Leyen II, acuză USR, care adaugă că, în ciuda declarațiilor pompoase despre negocieri și influența țării noastre la nivel european, România primește un portofoliu fără putere reală: Educație, Locuri de muncă și Drepturi Sociale, domenii în care Uniunea Europeană nu are pârghii concrete de acțiune. 

"Marcel Ciolacu ne-a vorbit timp de câteva luni de portofolii importante, despre economie și piață internă, dar rezultatul este cel pe care-l vedem cu toții astăzi: un portofoliu din coada clasamentului ca importanță, fără impact real. Portofoliul primit de România este unul de consolare, oferit mai degrabă pe criterii geografice și de populație, și nu pentru merite diplomatice", susține USR.

Dan Barna, europarlamentar și vicepreședinte ALDE, critică dur Guvernul Ciolacu: „Marcel Ciolacu a eșuat. Am ajuns să gestionăm un portofoliu fără greutate, fără influență. E un premiu de consolare. Oricât ar încerca Marcel Ciolacu să îmbrace înfrângerea dintr-o negociere în victorie, anunțul doamnei von der Leyen de astăzi arată câtă putere are Guvernul PSD-PNL în politica europeană și de câtă apreciere se bucură (sau mai degrabă nu se bucură)”. 

Iulian Bulai, deputat și lider de grup ALDE în Consiliul Europei: „Marcel Ciolacu a arătat încă o dată că nu este respectat în Europa. A adus României un portofoliu slab, fără atribuții clare. Voi pune întrebări în Comisia pentru afaceri europene pentru a înțelege cum s-au desfășurat aceste negocieri și de ce România a fost marginalizată. Ciolacu trebuie să răspundă pentru acest eșec”.

++++

Eurodeputatul PSD Mihai Tudose susține că "fratele" liberal Sigfried Mureșan "încearcă să arunce în derizoriu acest succes al României", fiindcă nu este "al lor, al liberalilor, fiindcă este un succes al lui Marcel Ciolacu, al PSD", dar și pentru că "ei sunt o parte a problemei și nu a soluției".


 

++++

Roxana Mînzatu are 44 de ani și este europarlamentară aleasă iunie 2024 pe listele PSD.

Din ianuarie 2022 și până în iulie 2024 a fost secretar de stat coordonator al Departamentului pentru Evaluarea și Monitorizarea Integrată a Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene.

A fost deputat PSD între 2016 și 2020, iar în 2019 a fost ministră a Fondurilor Europene.

În 2015 a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, responsabilă cu reforma sistemului achizițiilor publice, iar din septembrie 2015 a condus Agenția Națională pentru Achiziții Publice, până în ianuarie 2016.

În 2009 a fost subprefect al județului Brașov, iar între 2004 - 2008 și 2011 - 20212 a fost consilier județean PSD în Consiliul Județean Brașov.