La șase zile de la inundațiile care au devastat regiunea Valencia, Guvernul spaniol a recunoscut că încă nu poate stabili numărul persoanelor dispărute, scrie La Stampa (Italia).

„Nu putem oferi un număr cu adevărat exact”, a declarat ministrul de interne spaniol Fernando Grande Marlaska luni dimineață, 4 noiembrie, într-un interviu la televiziunea publică TVE. „Este dificil de stabilit numărul persoanelor dispărute și este mai bine să nu dăm o cifră”, a afirmat Marlaska, subliniind că în prezent sunt înregistrate 217 victime.

Momentan există însă teama că numărul victimelor confirmate ar putea crește în continuare, și în mod semnificativ, deoarece subsolurile multor clădiri sunt încă inundate. Duminică, ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a postat pe X un mesaj prin care a încercat să clarifice câteva întrebări care au rămas încă fără răspuns. Ministrul Puente explicase că în ultimele două zile nu au mai fost găsite cadavre „la suprafață, în zonele cele mai accesibile, unde se face cea mai mare parte a muncii” de curățare a noroiului, dar că sunt „subsoluri sau garaje inundate, pivnițe și parcări care trebuie recuperate și este posibil să existe oameni morți în acele spații”.

Autoritățile spaniole se tem că cel mai mare număr de victime ar putea fi găsit în parcările subterane ale centrelor comerciale Bonaire din Aldaia și Consum din Benetùsser. Pentru primul, Unitatea Militară de Urgență (UME) care se ocupă de recuperări vorbise despre un "cimitir sub ape", în timp ce în al doilea se teme că ar putea exista cadavrele a cel puțin 20 de persoane. Însă după controlul pompierilor în parcarea centrului comercial Bonaire din Aldaia au fost găsite între 50 și 60 de mașini, „toate au fost găsite goale și nu au fost găsite cadavre”. „De ieri după-amiază am reușit să intrăm cu canoe, bărci, drone și pe jos. Am parcurs întreaga parcare și, din fericire, nu am găsit cadavre” – explică unul dintre pompieri pentru „El Paìs”. Apa e în acest moment până la genunchi.

Nu există așadar o estimare credibilă a persoanelor încă dispărute, iar cifrele vehiculate în ultimele zile se referă la un articol de vinerea trecută din ziarul online „El Diario”, unde se făcea referire la un document prezentat în cadrul unei reuniuni a Centrului Integrat de Coordonare Operațională al Comunității Valenciane. Documentul, care însă nu a fost făcut public, vorbea despre 1.900 de sesizări către numărul de urgență privind persoane cu care rudele și prietenii nu au putut lua legătura de la inundație, dar nu se știe dacă mai multe sesizări nu erau cumva referitoare la aceleași persoane. Mai mult, trebuie avut în vedere că în zilele de după inundații au fost multe probleme cu rețelele de comunicații.

Pe de o parte, așadar, sunt dificultățile logistice de a interveni într-o zonă în care rețelele de electricitate și de telefonie s-au prăbușit și sunt reactivate într-un mod lent, unde vehiculele de urgență se chinuie să se deplaseze din cauza noroiului și a molozului și unde duminică AEMET – prognoza meteo de stat – a emis o alertă roșie pentru furtuni puternice. Pe de altă parte, sunt răspunderea incontestabilă a instituțiilor care în primele zile au acționat prea lent și au dislocat prea puține resurse, atât în ce privește salvatorii cât și mijloacele folosite. Mai mult, salvatorii confirmă că multe cadavre „au fost înghițite sub metri de noroi” și trebuie căutate „sub dărâmăturile caselor prăbușite, sub noroiul adus de râuri și pâraie și chiar în mare”.

Sursa: Rador Radio România