Miza alegerilor parlamentare din Croația e legată de sprijinul acordat Ucrainei
Potrivit sondajelor, Uniunea Democrată Croată și-ar putea pierde majoritatea în avantajul unei coaliții a social-democraților, condusă de președintele populist, potrivit The Guardian.
Alegătorii croați se prezintă la urne în cadrul unor alegeri parlamentare viu disputate, care ar putea schimba într-un mod semnificativ poziția pro-occidentală a țării pe tema unor probleme cum ar fi, de exemplu, sprijinul european acordat Ucrainei în lupta sa împotriva Rusiei.
Sondajele sugerează că Uniunea Democrată Croată (HDZ) a premierului Andrej Plenkovic și-ar putea pierde majoritatea în avantajul unei coaliții social-democrate conduse de președintele populist Zoran Milanovic, care, oficial, nu candidează.
În pofida mai multor scandaluri de corupție, proeuropeanul Plenkovic, care a fost premier începând din anul 2016, părea să-și fi asigurat confortabil un al treilea mandat consecutiv la putere până luna trecută, când Milanovic și-a anunțat surprinzătoarea opoziție.
Decizia hotărâtă a președintelui a șocat țara, stârnind un război al declarațiilor între cei doi vechi adversari și transformând o cursă îndeobște previzibilă într-o situație mult mai încordată, deși principala instanță din Croația i-a interzis lui Milanovic să mai candideze.
Pe data de 18 martie, Curtea Constituțională a hotărât că președintele va trebui mai întâi să demisioneze, având în vedere că activitatea politică a partidului său era incompatibilă cu funcția de președinte, mai degrabă ceremonială, or, asta l-a făcut să spună că judecătorii sunt niște „țărani”, iar verdictul lor e unul „analfabet”.
Milanovic a refuzat să renunțe la campania sa împotriva HDZ, promițând că, dacă va ieși victorioasă, actuala sa coaliție va lansa o „luptă fără compromisuri împotriva corupției” și va majora salariile și pensiile.
Președintele, care a spus că va demisiona pentru a deveni șef al guvernului în cazul în care Partidul Social Democrat (SDP) va câștiga alegerile, se opune continuării ajutorului destinat Ucrainei, mulți temându-se ca, la rândul său, și Croația să se alăture unor membri UE mai prietenoși față de Moscova, precum Ungaria și Slovacia.
După ce țara și-a câștigat independența față de Iugoslavia, în 1991, partidul HDZ a dominat în general scena politică din Croația, coordonând accesul țării la UE și la zona euro. Anul trecut, Croația a anunțat o creștere economică de 2,8%, cu mult peste media UE.
Milanovic, care a fost premier între anii 2011 – 2016, a spus că Plenkovic e „un mincinos”, „un fals politician” și e „mesagerul” președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyan. „Personajul meu e unul dificil, dar nu-mi voi păstra tăcerea”, a scris el într-un recent mesaj de pe Facebook, angajându-se totodată „să formeze un guvern de salvare națională”.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii